Acasă FEATURED Marian Cozma: 12 ani de la moartea handbalistului „Păsărilă”

Marian Cozma: 12 ani de la moartea handbalistului „Păsărilă”

62
0
marian cozma

Marian Cozma, celebrul handbalist cunoscut după porecla „Păsărilă” și-a pierdut viața în data de 8 ianuarie 2009. Ieri s-au împlinit 12 ani de la moartea sa.

Marian Cozma, iubit și după moarte

Celebrul „Păsărila” și-a pierdut viața în urmă cu 12 ani, într-un local din Veszprem, Ungaria. Handbalistul se afla într-o discotecă. Se distra, ca orice alt tânăr. Nimeni nu a putut să preconizeze că acesta va fi înjunghiat mortal. A fost lovit direct în inimă. A fost dus de urgență la spital, dar acolo și-a dat ultima suflare. Marian Cozma avea 26 de ani și juca la MKS Veszprem. De asemenea, era pivot al echipei naționale a României.

Tatăl său, Petre, se gândește zi de zi la fiul său. Trecerea anilor nu a reușit să umple golul lăsat în urmă de „Păsărilă”. Judecătorii au decis să primească 700.000 de euro, dar nu a văzut niciun leu. Totuși, dacă îi va primi, bărbatul spune că îi va investi în handbalul românesc.

„Este cea mai tristă zi din viața mea. Plâng mereu. Acum când mă suni, eu sunt la Marian la cruce, în cimitir. Am pus o lumânare. Slujba și comemorarea lui Marian au fost făcute sâmbăta trecută, așa am decis împreună cu preotul…M-a sunat chiar și Gigi Becali. El are mormântul tatălui său aici, pe lângă cel al lui Marian. Gigi este fratele meu și m-a întrebat dacă am nevoie de ceva…” a declarat, în lacrimi, Petre Cozma pentru ProSport.

Ce s-a întâmplat cu criminalii?

Raffael Sandor, 40 de ani şi Nemeth Gyozo, 39 de ani, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă în primă instanţă, în iunie 2011, iar Sztojka Ivan, 38 de ani, a primit 20 de ani de închisoare. Au făcut apel, iar pedepsele pe viaţă au fost reduse la 18 ani, respectiv, la nouă. Raffael și Németh sunt în închisoarea Sopronkőhida. Potrivit Blikk, ei lucrează la bucătăria temniței. Sztojka a fost eliberat în 2018, după doar cinci ani, pentru bună purtare și și-a schimbat numele, dar acum riscă o nouă pedeapsă, de 8 ani, inclusiv 4 ani și cinci luni, restanța din cazul Cozma.

Pal Gabor, una dintre persoanele implicate în uciderea lui Marian Cozma, a ieșit și el din pușcărie. Fusese condamnat în 2012 la 5 ani de închisoare, dar a fost eliberat mai devreme, pentru bună purtare! Alți complici, Csaba Bihari (4 ani de închisoare), Gergely Péterné (3 ani de închisoare) și Antalik László (2 ani și 8 luni închisoare), sunt deja liberi.

Cine a fost „Păsărilă”?

Marian Cozma a fost lansat în handbal de clubul bucureștean Dinamo București. Tatăl lui Marian, Petre, a fost cel care l-a îndrumat pe fiul său către acest sport, deoarece și el fusese handbalist.

Cozma a debutat în echipa mare a celor de la Handbal Club Dinamo București în sezonul 2002-2003. A participat, alături de echipa bucureșteană, în Cupa EHF. A evoluat la Dinamo până în anul 2006, timp în care a reușit să câștige campionatul României de handbal la finele sezonului 2004-2005. În 2006, Cozma s-a transferat în Ungaria, la KC Veszprém.

La Veszprém, Cozma a avut din nou șansa să participe în Liga Campionilor a Federației Europene de Handbal, marcând 17 goluri în meciurile din sezonul 2006-2007. În 2008, Cozma a câștigat pentru prima oară titlul de campion al Ungariei cu formația sa. Tot în același an, el a reușit să câștige primul trofeu european din carieră: Cupa Cupelor EHF, după o finală în care KC Veszprém a învins formația germană Rhein-Neckar Löwen.

În anul 2009, Marian Cozma a fost selecționat de către antrenorul naționalei României de handbal, Aihan Ömer, la turneul final al Campionatului Mondial de Handbal din Croația. Din păcate pentru Cozma, el nu a fost folosit prea mult, fiind titular doar în meciul cu Australia, în celelalte meciuri evoluând foarte puțin.

Cel mai bun handbalist

În momentul desfășurării Campionatului Mondial de Handbal, Cozma era cel mai înalt handbalist de la această competiție și chiar din lume, datorită înălțimii sale impresionante (2,11 m) el fiind poreclit de colegi „Păsărilă”. Cel mai bun prieten al handbalistului era Rareș Jurcă, component și el al echipei naționale de handbal a României.

Când a fost înmormântat au venit peste 2000 de oameni ca să-l mai vadă pentru ultima dată pe Marian Cozma.

Tatăl său Petre Cozma a înființat o asociație în memoria fiului său care se numește: Asociația MARIAN COZMA sau pe scurt AMC.

CITEȘTE ȘI:

Familie rămasă pe drumuri. Casa a fost mistuită de flăcări