O clujeancă a făcut trei ore cu autobuzul o distanţă de cinci kilometri, din Cluj-Napoca şi până la intrarea în comuna limitrofă Baciu. „Claie peste grămadă cu 100 de adulţi şi vreo 20 de copii într-un autobuz… Ce distanţare, ce pandemie, ce restricţii”, a povestit femeia.
Jurnalista Emilia Avram a povestit pe Facebook cum a încercat să ajungă acasă, în comuna Baciu, la ieşirea din Cluj-Napoca, în 1 Iunie, zi liberă conform legii.
„Azi am fost în excursie din Cluj în Baciu. A durat 3 (TREI) ore din staţia de pe Horea până în staţia de la Petrom (5 km). Din Londra ajungeam mai repede. Şi din Paris. Şi chiar din Tel Aviv. Sigur, „înghesuită comod” într-un avion, nu claie peste grămadă cu 100 de adulţi şi vreo 20 de copii care nici nu mai aveau voce din lipsă de oxigen…
Ce distanţare, ce pandemie, ce restricţii?… Domnul de la dispeceratul CTP, exasperat probabil de cei care l-au sunat şi i-au făcut urări mai “hard” decât mine, a preferat să mă ţină 10 minute la telefon să îmi explice cum toate cele patru autobuze sunt în blocajul cauzat de reparaţiile de la podul din Baciu (a n-a oară anul ăsta).
A fost atât de empatic şi de simpatic încât am întrerupt eu convorbirea pentru că deja ajunsesem să fac eu terapie cu el la telefon spunându-i că nu are de ce să se simtă vinovat pentru o treabă pe care o fac alţii fără cap. Pe când să sun la poliţie să îi întreb dacă nu s-a gândit nimeni să iasă să dirijeze haosul, mă lăsaseră deja “nervii capului” de la discuţia cu dispecerul, aşa că m-am relaxat bucuroasă că stau totuşi pe un scaun şi pot să încerc un somn de frumuseţe… N-a fost să fie.
Un grup din spatele autobuzului pe care nu puteam să îl văd din cauză de “excedent de călători” a început un concert de manele: “Am intrat în carantină / Aduceţi-ne o slănină! / Aduceţi şi două roşii/ Că ne-nchid periculoşii.”
Pentru Primăria Cluj şi Primăria Baciu m-am concentrat, mai ceva ca Mama Omida, să le transmit telepatic toate urările mele. Am ajuns în cele din urmă golită de sentimente şi de energie la mine acasă. După dezinfectarea fizică şi mentală m-a lovit din nou gândul… Mai repede ajungeam din Londra. Şi din Paris. Şi chiar din Tel Aviv. P. S. Fotografia e făcută pe aleea blocurilor de pe Jupiter. Poate o vedeţi şi vă trece pofta de excursii în oraşul de 5 stele, arată adevărul.ro