Acasă FEATURED Veste bună pentru antreprenori: Măsurile de finanțare pentru IMM-uri, deblocate. Ce spune...

Veste bună pentru antreprenori: Măsurile de finanțare pentru IMM-uri, deblocate. Ce spune ministrul Investițiilor, Cristian Ghinea

522
0
veste-buna-pentru-antreprenori:-masurile-de-finantare-pentru-imm-uri,-deblocate.-ce-spune-ministrul-investitiilor,-cristian-ghinea
Timp de lectura: < 1 minut

“A fost problema cea mai stringentă a ultimelor săptămâni, cu interes maxim dinspre antreprenori și jurnaliști, pe care am preluat-o la începutul mandatului și am rezolvat-o cu prioritate.

Soluția pe care am identificat-o asigură resursele necesare de bani pentru întreg bugetul celor trei măsuri. Vineri a avut loc întrevederea cu Comisia Europeană pentru notificarea schemelor de ajutor de stat în forma așteptată de către zecile de mii de antreprenori care au depus aplicații. În săptămâna 22 – 26 ianuarie vom avea acceptul pentru măsuri”, se arată în mesajul postat de Cristian Ghinea.

Ministrul Investițiilor subliniază că aceste intervenții, promise la finalul anului trecut de statul român au fost afectate de schimbarea cadrului legislativ în timpul derulării procedurilor, sursele neclare de finanțare, lipsa de dialog între ministere și cu Comisia Europeană.

“Am depășit aceste probleme prin muncă și dialog. Pasul următor este ca bugetul să fie adoptat de către parlament, cu noile modificări. În ultimele zile și ritmul de procesare a cererilor de finanțare a crescut considerabil la aproape 845 de dosare/zi. Toate acestea înseamnă că, odată cu noul buget, banii vor intra mult mai rapid în conturile aplicanților admiși”, spune Ghinea. 

Articolul precedentPreședintele Comisiei Europene sprijină Chișinăul în lupta cu pandemia COVID, dar și în implementarea reformelor
Articolul următorSupa de tăiței. Supa care te scapă de răceală