Acasă FEATURED JO 2024: China a arestat o femeie pentru „defăimarea” în mediul online...

JO 2024: China a arestat o femeie pentru „defăimarea” în mediul online a jucătoarelor de tenis de masă

45
0
JO 2024: China a arestat o femeie pentru „defăimarea” în mediul online a jucătoarelor de tenis de masă
Timp de lectura: < 1 minut

Poliţia din Beijing a arestat o femeie suspectată că a postat pe reţelele de socializare comentarii defăimătoare despre sportivele şi antrenorii din China după finala feminină de tenis de masă la Jocurile Olimpice de la Paris, a anunţat poliţia, potrivit Reuters.

Suspecta, în vârstă de 29 de ani, pe nume He, “a fabricat în mod răuvoitor informaţii şi a defăimat în mod flagrant pe alţii, având ca rezultat un impact negativ asupra societăţii”, a precizat poliţia din districtul Daxing într-un comunicat citat de News.ro.

Cazul a fost investigat, a declarat poliţia, deşi nu au fost dezvăluite detalii specifice cu privire la comentariile defăimătoare.

În meciul din 3 august, Chen Meng, campioana en titre a Chinei, a învins-o pe colega sa de echipă Sun Yingsha, numărul 1 mondial, cu 4-2, într-o reeditare a întâlnirii lor anterioare de la Tokyo, din urmă cu trei ani.

Pe tot parcursul meciului, Sun a fost aclamată, iar Chen a fost huiduită de fiecare dată când puncta, potrivit unei transmisiuni a evenimentului.

După meci, mulţi oameni au criticat pe reţelele de socializare comportamentul publicului.

“Dacă acestui tip de cultură a fanilor i se permite să pătrundă în sport, în cele din urmă poate submina chiar şi cei mai talentaţi sportivi, precum Sun Yingsha”, a comentat un utilizator pe Weibo.

Weibo, popularul site chinez de microblogging asemănător cu X, a anunţat că a şters peste 12.000 de postări şi a interzis mai mult de 300 de conturi pentru ceea ce a numit comentarii “ilegale”.

Articolul precedentUn singur dosar de hărțuire sexuală a fost trimis în judecată în ultimii doi ani. Sfaturi pentru victime
Articolul următorUn medic de familie a fost trimis în judecată după ce a primit bani de la o pacientă pentru a-i elibera un bilet de trimitere