Acasă Eveniment Şeful Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Prahova, schimbat din funcţie, după...

Şeful Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Prahova, schimbat din funcţie, după tragedia din Tohani

189
0
Şeful Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Prahova, schimbat din funcţie, după tragedia din Tohani
Timp de lectura: < 1 minut

În urma tragediei din 26 decembrie de la Tohani, județul Prahova, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a transmis miercuri că a avut loc o analiză detaliată la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în prezența inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Prahova și a șefului Inspecției de Prevenire a ISU Prahova privind activitatea de control desfășurată în anul 2019 la Ferma Dacilor.

“Concluziile acestei analize au fost prezentate secretarului de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, și s-au dispus următoarele măsuri: schimbarea din funcție a șefului Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova, trimiterea unei echipe de control condusă de adjunctul pentru prevenire al inspectorului general al IGSU pentru a verifica activitatea de prevenire de la nivelul ISU Prahova, precum și aspectele care nu au putut fi clarificate în cadrul analizei de la nivelul DSU”, a transmis DSU.

De asemenea, s-a decis sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu anumite aspecte constatate din documentele analizate și din discuțiile avute la nivelul IGSU care ar putea fi în sfera infracțiunilor.

Miercuri, a fost recuperată a șaptea victimă carbonizată din pensiunea “Ferma Dacilor”, Prahova, distrusă de incendiul devastator de marți, un copil. Mai devreme, șase victime au fost găsite carbonizate.

Conform unor surse judiciare, DNA a redeschis dosarul legat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, care viza autorizația pentru Ferma Dacilor. Din informațiile dosarului DNA, rezultă că în 2019, ISU Prahova ar fi dat avertismente doar Fermei Dacilor, ignorând neregulile evidente. Dosarul de corupție de la ISU Prahova a fost clasat pe 21 martie 2023 de către Secția Militară a DNA, condusă la acea vreme de Liviu Lascu, numit în funcție de Crin Bologa.

Articolul precedentLivrările Tesla vor atinge un record, dar nu se ridică la nivelul aşteptărilor lui Elon Musk
Articolul următorClujul, pe locul 3 în rândul județelor cu cele mai multe cazuri de rujeolă din România