Studiul recent realizat pe 1.000 de persoane a scos la iveală un fapt neașteptat: nu fericirea, așa cum am fi tentați să credem, ci furia, poate crește performanța și productivitatea.
Asociația Americană de Psihologie a derulat un experiment cu subiecți în diferite stări emoționale, iar rezultatele au fost surprinzătoare. Subiecții care au fost plini de furie au obținut cele mai bune rezultate în sarcinile lor, potrivit unui raport Sky News.
Experimentul a indus stări precum bucuria, furia și tristețea în rândul participanților și le-a atribuit sarcini precum rezolvarea unor puzzle-uri. Cei cu stări emoționale neutre au primit, de asemenea, sarcini similare.
Studiul, publicat în Journal of Personality and Social Psychology, a concluzionat că furia a condus, în majoritatea cazurilor, la performanțe superioare.
„Mulți cred că fericirea este starea ideală și obiectivul suprem al vieții, dar cercetările anterioare sugerează că un amestec de emoții, inclusiv cele negative precum furia, pot aduce cele mai bune rezultate”, a explicat un specialist.
Alte emoții, precum dorința și amuzamentul, au avut și ele un impact pozitiv asupra performanței, conform constatărilor studiului.
„Cercetarea noastră adaugă un nou aspect, sugerând că o combinație de emoții pozitive și negative poate încuraja bunăstarea. Utilizarea emoțiilor negative ca instrument poate fi surprinzător de eficientă în anumite contexte”, a subliniat profesorul Heather Lench, autorul studiului.