Acasă Eveniment Un câine a rămas timp de 10 săptămâni alături de trupul stăpânului...

Un câine a rămas timp de 10 săptămâni alături de trupul stăpânului său care a murit într-o drumeție în munți

201
0
Finney
Finney
Timp de lectura: 2 minute

Un câine care a fost găsit în viață alături de trupul neînsuflețit al stăpânului său a reușit să supraviețuiască timp de 10 săptămâni în munți prin vânarea unor animale de talie mică în ceea ce salvatorii descriu drept o „poveste de supraviețuire miraculoasă”, relatează BBC.

Muntii San Juan din SUAFoto: Jon G. Fuller / Zuma Press / Profimedia Images

Trupul neînsuflețit al lui Rich Moore, în vârstă de 71 de ani, a fost descoperit pe 30 octombrie, după ce acesta pornise pe 19 august într-o drumeție în Munții San Juan din statul american Colorado.

Delinda VanneBrightyn, o membră a uneia din echipele de salvatori care l-au căutat pe bărbat, a relatat că operațiunile care s-au axat pe panta muntelui din zona în care a fost găsită mașina bărbatului nu au avut niciun rezultat.

Însă la săptămâni după ce căutările au fost oprite, un vânător a descoperit întâmplător trupul lui Moore la aproximativ 2,5 kilometri est de piscul Munților San Juan. În mod cu totul neașteptat, alături de trupul său neînsuflețit a fost descoperit și Finney, câinele său Jack Russell terier pe care bărbatul îl luase cu el când a plecat de acasă.

Un echipaj de salvare a ajuns cu elicopterul la fața locului ziua următoare. Finney a fost dus la veterinar și acum s-a întors la familia sa. Chiar dacă a supraviețuit timp de aproape 3 luni pe cont propriu, el cântărea în jur de 2,7 kilograme în momentul în care a fost descoperit, în jur de jumătate din greutatea sa când a plecat de acasă.

Câinele a reușit să evite prădătorii periculoși ce trăiesc în munții din Colorado

VanneBrightyn a declarat pentru Associated Press că supraviețuirea lui Finney este cu atât mai remarcabilă întrucât, pe lângă că probabil a vânat animale mici precum șoareci pentru a nu muri de foame, el a reușit să evite să cadă pradă pumelor, coioților și urșilor care trăiesc în Munții San Juan.

„Trebuie să recunosc că [terierii] Jack Russell sunt destul de aprigi, sunt câini mici duri”, a afirmat aceasta, adăugând că „povestea de supraviețuire miraculoasă” a lui Finney atestă totodată dedicația și loialitatea acestuia față de stăpânul său.

„Suntem foarte bucuroși că Finney a fost înapoiat familiei sale deoarece ei au pierdut o persoană iubită, dar încă îl mai au pe acest câine minunat și loial”, a mai spus aceasta.

Legistul local a stabilit că Moore a murit de hipotermie, care, după ce se instalează, poate provoca dezorientare și confuzie.

Articolul precedentMAE: România se alătură demersurilor internaţionale de a expune încercările Rusiei de a influența alegerile din state democratice
Articolul următorAverea lui Daniel Dines, cel mai bogat român. Miliardarul, mult mai sărac decât acum doi ani