Home Eveniment A intrat în interiorul unei societăți comerciale din Dej la ora 6...

A intrat în interiorul unei societăți comerciale din Dej la ora 6 dimineața și i-a furat poșeta unei femei

19
0
Timp de lectura: < 1 minut

În data de 13 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej – Biroul de Ordine Publică – au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 64 de ani, din municipiul Piatra Neamț, județul Neamț.

Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal, după ce, la data de 13 noiembrie, în jurul orei 06.00, ar fi pătruns fără drept într-o încăpere aparținând unei societăți comerciale din Dej și, profitând de neatenția persoanei vătămate, ar fi sustras o poșetă cu acte de identitate și carduri, telefon mobil, portmonee și bani, cauzând un prejudiciu de circa 500 de lei.

În urma identificării și depistării bărbatului, prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

În cursul zilei de ieri, magistrații au emis pe numele bărbatului mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.