Acasă Economie Afaceri pe plus pentru compania clujeană PROMELEK XXI în 2022

Afaceri pe plus pentru compania clujeană PROMELEK XXI în 2022

299
0
Promelek XXI
Promelek XXI
Timp de lectura: 3 minute

Compania clujeană PROMELEK XXI, unul dintre principalii jucători ai pieței locale de echipamente electrice, parte a grupului spaniol Elektra, a încheiat 2022 cu o cifră de afaceri de cca. 40,5 milioane de euro (cca. 200 de milioane de lei) în creștere cu 33% comparativ cu anul precedent, când business-ul s-a situat la cca. 30,5 milioane de euro (cca. 150 milioane de lei). Majorarea a fost determinată atât de investițiile realizate de companie în dezvoltarea echipei, cât și de oportunitățile generate de situația geopolitică actuală, respectiv nevoia tot mai mare a clienților de a accesa soluții de eficientizare energetică.

„2022 a fost un an plin de provocări. Ne-am confruntat cu majorări de prețuri la materiile prime și sincope în lanțul de aprovizionare din cauza situației geopolitice, cu dificultăți în menținerea unui stoc optim de produse și materiale, dar și cu instabilitatea și volatilitatea pieței. Cu toate acestea, am raportat o majorare importantă a business-ului și, de asemenea, a profitabilității, cu peste 30%”, a declarat Károly Nagy, Director General PROMELEK XXI.

Potrivit afirmațiilor sale, în acest moment Promelek XXI colaborează cu cca. 2.000 de parteneri din toate zonele țării, atât cu vânzători specializați, cât și cu instalatori importanți, precum și cu marile lanțuri de magazine. O parte considerabilă a business-ului companiei este realizată pe segmentul de distribuție – cca. 48%, dar și pe cel de proiecte cu cca. 45%, în timp ce zona de producție (n.red.: în atelierul propriu) aduce 7% din cifra de afaceri.

Majorarea raportată de companie anul trecut a fost determinată și de o serie de oportunități cum ar fi, creșterea gradului de investiții în soluțiile de eficientizare energetică, în contextul geopolitic actual, care a adus creșteri consistente de preț pentru gaz și energie electrică. De asemenea, programele guvernamentale de finanțare pe segmentul sistemelor fotovoltaice au avut un impact important în business, alături de creșterea cererii pe segmentul industrial.

Business-ul Promelek XXI a înregistrat un ritm de creștere de trei ori mai mare comparativ cu cel al pieței de profil. Astfel, estimăm că piața de echipamente electrice de joasă și medie tensiune s-a majorat cu cca. 10% în 2022, ajungând la aproximativ 400 de milioane de euro*”, a mai spus Károly Nagy.

Reprezentantul companiei a subliniat, în plus, că pentru anul 2023 estimează că piața de profil va raporta o nouă creștere, mai ales în ceea ce privește zona de clienți profesionali.

Raportat la planurile Promelek XXI pentru anul în curs, Károly Nagy a declarat că va continua procesul de digitalizare, cu implementarea unor soluții robotizate menite să accelereze tehnologizarea producției și, nu în ultimul rând, compania va pune accent pe promovarea în piață a soluțiilor de energie regenerabilă, sistemelor fotovoltaice și a celor de automatizări de clădiri inteligente. În ceea ce privește businessul companiei, reprezentantul Promelek XXI mizează pe un avans cu 20% în 2023 a cifrei de afaceri și cel puțin menținerea profitabilității.

*Valoarea pieței se raportează la categoriile de produse incluse în portofoliul companiei

Despre PROMELEK XXI

PROMELEK XXI și-a început activitatea în 1996, în Cluj-Napoca, sub denumirea Promod, oferind soluții complete pentru instalații electrice de joasă şi medie tensiune și o gamă completă de servicii tehnico-comerciale și logistice. Din anul 2011 Promod a devenit parte a grupului Elektra din Spania, unul dintre cei mai prestigioși jucători pe piața internațională de instalații și echipamente electrice, urmând ca în anul 2016 compania să își schimbe numele în cel actual.

PROMELEK XXI importă și distribuie în exclusivitate în România mărci precum Baks, Dietzel Univolt, PCE și TEM. De asemenea, este unul dintre cei mai importanți distribuitori pentru brandurile Legrand, Schneider și Gewiss. Prezenți și pe segmentul industrial cu o serie de mărci de renume internațional precum Weidmüller, Rittal și Siemens, oferă partenerilor un portofoliu complet de soluţii şi alternative în domeniul instalațiilor și echipamentelor electrice.

Pe lângă toate aceste mărci internaționale, oferta Promelek XXI include și o serie de branduri proprii precum Strohm și Flink, care cuprind în primul rând produse de conectică pentru locuință, dar și produse sezoniere, cum ar fi cele pentru iluminatul grădinii, iluminat ambiental și iluminatul festiv de iarnă.

Compania colaborează cu peste 2.000 de parteneri din toate zonele țării, printre care vânzători specializați de electrice, instalatori și grupuri de instalatori, precum și marile lanțuri de magazine DIY, Hyper- și Supermarketuri din România: Leroy Merlin România, BricoDepot, Hornbach, Carrefour, Cora Hypermarché, Metro Cash&Carry, Selgros, Auchan, Emag, Altex etc.

În contextul în care soluțiile de eficiență energetică devin tot mai importante, în ultimii ani compania s-a concentrat în mod deosebit pe tehnologiile ce reprezintă o evoluție în materie de utilizare și producție a energiei. Pentru că cea mai ieftină energie este cea economisită, Promelek XXI a dezvoltat conceptul UPgrade – o linie de business de produse și soluții verzi, eficiente energetic. Astfel, soluțiile din categoriile sunUP, smartUP și chargeUP vin în întâmpinarea partenerilor cu sisteme fotovoltaice, soluții de automatizare pentru clădiri inteligente și soluții de încărcare pentru vehicule electrice.

PROMELEK XXI este deținută, în proporție de 77,6%, de grupul Elektra, în timp ce 19,4% este în proprietatea co-fondatorului companiei, Károly Nagy, iar 3% este deținută de Remus Hațegan, Director Executiv.

Articolul precedentLocalitatea clujeană Păniceni, racordată la canalizare
Articolul următorCâinii și pisicile ar putea fi interziși la bloc, în lipsa acordului vecinilor