S-au scris si spus deja multe despre AUR, partidul-surpriza al alegerilor din 6 decembrie. Multi se intreaba cine este in spatele lor: rusii, masoneria, PSD, sau chiar Iohannis. Cum a reusit sa se structure un partid intr-un singur an? Cum si-au facut campanie electorala si, mai ales, cine ii finanteaza?
Citeste toate textele scrise de Florian Mihalcea pentru Ziare.com
Am primit o scrisoare de la un prieten pe care il ingrijoreaza chiar existenta acestui partid. Iata cum se termina scrisoarea:
“(…) Asa incat, ma declar depasit de ce se intampla. Cum probabil se simteau multi in anii 30… As vrea sa cred(…) ca sunt prapastios fara motive intemeiate. Insa nu pot sa nu ma simt foarte, foarte ingrijorat…”.
Prietenul meu, ca multi altii, e ingrijorat nu doar de existenta partidului, ci mai ales de numarul de voturi stranse de acesta. De fapt, AUR este un partid care reuneste doua tendinte: populismul international al ultimilor cativa ani si nationalismul romanesc, care s-a manifestat constant in ultima suta de ani.
De ce, atunci, sa ne ingrijoram mai mult decat au facut-o generatiile anterioare? Acest electorat, gata sa dea votul celui care refredoneaza vechile marsuri nationaliste, a fost, este si, din pacate, va fi aici, aproape de stampila de vot…
Un partid care sa aiba aceeasi abreviere, AUR, a mai candidat si in 1990. Atunci AUR insemna Alianta pentru Unitatea Romanilor. Acum “unitatea” trebuie citita “unirea”. E adevarat, AUR din 1990 a avut 2,15 %, cel de acum 9,08%. Prezenta la vot, insa, modifica, intrucatva perspectiva. AUR din 1990 a fost votat de 300 473 alegatori, AUR din 2020 a fost votat de 535 828. Astfel, diferenta pare mai mica…
Spuneam, insa, ca acest tip de partide populist-nationaliste a fost mereu prezent in politica romaneasca. Si nu doar in politica romaneasca. In Europa, de exemplu, sunt mereu prezente partide cu acelasi profil. In Franta, Frontul National al familiei Le Pen da emotii patidelor traditionale de cate ori ceatenii sunt chemati la urne. In 1990, la Lyon, am vazut un afis electoral al Frontului National, care sintetiza mesajul partidului. “In Franta sunt 1 000 000 de someri, dar si 1 000 000 de imigranti. Iata solutia!”. Sa ne amintim si de Jorg Haider din Austria sau de Geert Wilders din Olanda. Sa-i mai amintim pe “Democratii Suediei” sau Partidul Regional Vlaams Belang din Belgia. “Adevaratii finlandezi” vin cu un mesaj asemanator cu cel al Frontului National din Franta: “Nu intelegem de ce trebuie sa platim pentru portughezi?”.
Nu mai vorbim despre Germania, Ungaria, Polonia, Slovacia sau Cehia. Si, apropo de slogane… Va mai amintiti: “Sus Patria, jos Mafia!”? Asta a fost de mult, in anii 90. In 2019, la alegerile europarlamentare: “Romania, in primul rand!” (PNL), “Eu respect Romania!”(ALDE), sau “Meriti mai mult!”(PSD). Si era vorba de fotolii parlamentare la… Bruxelles. Mai stiti cum se chema programul pentru prezidentiale al lui Victor Ponta? “Marea unire a romanilor”. Asta combinat cu “mandru ca sunt roman!”.
In acelasi an, 2019, un sondaj IRES arata ca majoritarea romanilor este tentata sa agreeze un mesaj nationalist, bazat pe ideea superioritatii romanilor. Acelasi sondaj, comentat la vremea lui de Sabina Fati, releva ca 48% dintre romani cred ca nationalismul ar fi “o miscare necesara”. Romanii nu au incredere (conform sondajului din 2019) in homosexuali (74%), in rromi (72%), in imigranti (69%), in musulmani (68%), in maghiari (58%), in straini (50%) sau in evrei (46%). Romanii, in proportie de 46% se cred superiori altor popoare.
Sondajul din 2019 (cu doar un an inainte de parlamentare) arata clar ca exista de atunci un mare pericol pentru alegerile din 6 decembrie 2020. Trebuia doar ca cineva (un partid) sa coaguleze toate aceste tendinte si nemultumiri fata de baltoasele partide de centru.
Atunci, de ce sa ne miram? Alegatorii AUR erau aici. Au fost mereu aici, de cand s-a infiintat Romania Mare (si nu ma refer aici la partidul lui Corneliu Vadim Tudor).
9 februarie 1920. Ziarul din Iasi “Gazeta Constiintei Nationale” publica “Crezul socialismului national-crestin”, articol-manifest semnat de Corneliu Zelea Codreanu si Constantin Pancu. Un fel de “Capitalul”, “Mein Kampf”, “Ce-i de facut?”. Ideologic, Corneliu Zelea Codreanu devansa celebrul discurs din ” Die Burgerbraukeller Bierhalle”, din Munchen, din toamna anului 1923. In acelasi an, 1920, la Cluj, asa-numitul capitan reusea (la un congres studentesc la Cluj) sa treaca la vot o rezolutie care ii discrimina pe studentii evrei. Cat de mult se asemana sloganul lui Trump cu al lui Codreanu! Zicea Corneliu Zelea Codreanu: “Sa facem o tara ca soarele sfant de pe cer!”.
Acest tip de electorat, spuneam, a fost intotdeauna aici. Cu procente asemanatoare. Alegerile din 20 decembrie 1937 sunt castigate de PNL (35,92%), urmeaza PNT (20,40%) si Partidul “Totul pentru Tara” (15,58%), aripa politica a Miscarii legionare, denumita si Legiune Arhanghelului Mihail, sau, mai apoi, Garda de fier.
Dar termenul “nationalist” cuprinde o paleta larga de profile umane. Regele Mihai I spunea ca profesorul Nicolae Iorga ere un nationalist care, ironia istoriei, a fost ucis de Corneliu Zelea Codreanu, si el un nationalist.
National-crestinismul s-a transformat in national-comunism. Acest tip de ideologie a fost imbratisat de Nicolae Ceausescu, in detrimentul doctrinei internationalismului comunist. Acest lucru a insemnat departarea de Moscova, dar si crearea propriului cult al personalitatii. Ceausescu nu mai era vasalul Moscovei, ci unicul dictator al Romaniei. Pentru a fi iubit, Ceausescu trebuia sa arate clar, fara ocolisuri, dusmanul care ne uraste si de care doar el ne poate salva: rusii, ungurii, adica agenturilii. De cate ori avea probleme apela la aceeasi sperietoare. 1956 – revolutia maghiara anticomunista avea si scopul (secret) de a anexa Ardealul, ni se spunea. 1969 – dupa interventia in Cehoslovacia urma, spunea Ceausescu, interventia in Romania, cu scopul vadit de a, (din nou), anexa (evident) Ardealul. Nu ma pot referi, in perioada national-comunista, la rezultatele alegerilor, pentru ca nu aveam alegeri in acea vreme.
Alegatorii AUR sunt aici. Atunci. Acum. Sa trecem in revista rezultatele alegerilor parlamentare din ultimii 20 de ani.
1992 – PUNR (Partidul Unitatii Nationale a Romanilor – aripa politica a Asociatiei culturale Vatra romaneasca, partid condus, intr-o vreme, de Gheorghe Funar) avea 8,12%, iar PRM (partid despre care am vorbit mai sus) – 3,85%. Impreuna – 12%.
1996 – PRM (4,54%), PUNR (4,22%). Cele doua partide intruneau 9%.
2000 – PRM a obtinut 21% din voturi. Un record al tendintelor nationalist-populiste la alegerile din Romania. Corneliu-Vadim Tudor, presedintele partidului, a ajuns in turul doi al alegerilor prezidentiale.
2004 – PRM (13,63%) si PNG (2,36%). Impreuna: 16%. PNG era Partidul Noua Generatie, partid populist inventat de Gigi Becali.
2008 – PRM (3,2%) si PNG (2,3%). A fost anul in care national-populismul intrunea cel mai mic procent, doar 5,5%.
2012 – PP-DD (13,99%) si PRM (1,24%). Un total de 15%. In acest an, apare un partid nou, Partidul Popular – Dan Diaconescu, care a luat locul celorlate partide care apareau peste noapte, obtineau procente mari si, in doi ani, dispareau. Electoratul pleca la celalalt partid nationalist-populist. De la PUNR, la PNG, si apoi la PP-DD, partide care dublau Partidul Romania Mare, pe aceasta parte a spectrului politic.
Acest tip de partide a obtinut, de-a lungul timpului, intre 5,5 si 21 %. Cei 10% din 2020 (9,08 AUR si 0,55 PRM) se incadreaza intre minimul si maximul existente de-a lungul timpului.
Anul 2016 este, aparent, atipic. Nu aveam partide asa-zis nationalist-populiste.
Ce s-a intamplat in 2016? Liviu Dragnea, secondat de Codrin Stefanescu (secretar general al partidului, fost lider PRM) si de Lia Olguta Vasilescu (cea care il seconda si pe Corneliu Vadim Tudor la PRM) a continuat mesajul nationalist promovat de Victor Viorel Ponta (“mandru ca sunt roman”) si a atras electoratul PRM-ist, caruia i-a intins cateva capcane maghiarofobe si caruia i-a relevat ca Romania este condusa de “straini”(cel mai ilustru fiind presedintele Iohannis).
Acum, fara Liviu Dragnea, electoratul de provenienta PRM-ista a plecat catre primul partid nationalist-populist inventat: AUR.
Un sondaj recent (10.12.2020) arata ca 27% din votantii AUR votasera la alegerile locale (27 septembrie 2020) cu PSD. 24% votasera cu PNL (va amintiti? – “Romania in primul rand!”).
Istoria alegerilor din ultima suta de ani din Romania vorbeste despre un segment nationalist-populist care se manifesta constant, indiferent de numele partidului care coaguleaza aceste tendinte.
AUR nu se deosebeste de lunga lista a partidelor populiste din Europa sau din istoria din ultimii 100 de ani, a Romaniei. Nu e nimic altfel. E acelasi, sau aproape acelasi, discurs. Un partid antisistem, care vrea sa recreeze sistemul politic, nationalist, crestin-mistic, anti (maghiari, straini, evrei, musulmani, catolici, homosexuali). Aceleasi campanii electorale, aceleasi slogane, aceleasi drapele tricolore agitate cu putere, aceleasi costume populare imbracate de liderii populisti. Camasi de in cu motive nationale cusute cu mana in jurul despicaturii prin care se introduce capul, purtate cu mandrie nationala de-a lungul timpului de Corneliu Zelea Codreanu, Liviu Dragnea sau liderii AUR.
I-am spus prietenului meu, amintit la inceputul textului, ca nu trebuie sa fim foarte ingrijorati. Calculele spun ca ideologia nationalist-populista va disparea in 100 de ani. Si ce sunt 100 de ani, in lunga existenta a umanitatii?!
Florian Mihalcea este presedinte al Societatii TIMISOARA, initiator al Legii Lustratiei, co fondator al ziarului TIMISOARA (si fost redactor sef), fost corespondent BBC, Reuters’, RFI, decorat de Ministerul Culturii din Franta cu Ordinul Artelor si Literelor in grad de cavaler.
