Cu toate că nu există zi din săptămână în care pagina de facebook a primarului Emil Boc să nu promoveze ce a mai făcut edilul, ce șantier a mai vizitat sau ce părere și-a dat cu privire la orice, iată că există și subiecte care sunt tabu.
Mai exact, știrea respingerii României ca țară Schengen a trecut neobservată pe lângă aparatul de presă al primarului, care postează cel puțin patru – cinci nimicuri pe pagina personală de facebook în fiecare zi.
În deja câteva ore de la aflarea răspunsului negativ (la momentul scrierii acestui material), edilul Emil Boc, fost prim-ministru, s-a prevalat de dreptul la tăcere, preferând să nu se alăture mulțimii nemulțumite care cere un răspuns și boicotarea produselor și serviciilor austriece.
Și asta în condițiile în care nu există personalitate publică, politică sau nu, care să nu fi exprimat un punct de vedere cu privire la acest subiect după publicarea rezultatului.
Din ce motiv aveam parte de o asemenea lipsă de reacție din partea sa, rămâne de văzut.
După cum se poate observa pe pagina de facebook a primarului, urmărită de sute de mii de persoane, ultima postare este un live de la Ziua Națională.
