Acasă FEATURED Castelul cu Inorogi, monument istoric din Cluj, dat uitării

Castelul cu Inorogi, monument istoric din Cluj, dat uitării

1924
2
castelul cu inorogi
Timp de lectura: 2 minute

Castelul cu Inorogi sau castelul Kornis, obiectiv istoric impresionant din județul Cluj, care a devenit o ruină, se află la mai puțin de 10 km de municipiul Dej, mai exact în comuna Mănăstirea.

Clădirea ce a servit drept reședință a familiei de nobili Kornis a fost construită în stil renascentist, fiind considerată una dintre cele mai frumoase și impresionante de acest gen, din toată Transilvania. Există și o legătură între cele două denumiri, pentru că în limba maghiară termenul de inorog provine din latină şi se scrie „unikornis” adică un singur corn.
Cu o istorie de peste 400 de ani, castelul este inclus pe lista Monumentelor Istorice din județul Cluj și prezintă azi o imagine tristă a ceea ce înseamnă grija față de o moștenire de asemenea nivel, o moștenire națională. Biblioteca sa  conținea peste 9000 de volume de cărți rare și valoroase, arse însă de comuniști.

Denumirea castelului este dată de cei doi inorogi sculptați în piatră la intrarea în curtea domeniului.

Începuturile castelului datează încă din secolul XVI și sunt în legătură strânsă cu această familie, Kornis. La origini, era una dintre puținele familii cu adevărat aristocrate din Transilvania, iar cel ce inițiază construcția este Kristóf Keresztúri. Cu trecerea timpului, domeniul nobililor  a devenit un castel fortificat, pe parcursul istoriei diferiții moștenitori adăugând anumite elemente specifice vremurilor. Tocmai aceste modificări realizate în stil renascentist, dar și gotic îi conferă castelului un aer aparte și un statut importat de-a lungul anilor.

Primele probleme la Castelul cu Inorogi

Primele probleme cu adevărat serioase apar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În urma bombardamentelor, castelul este grav afectat și o parte din acesta este distrus. În ciuda unor reparații, singurele care au fost vreodată inițiate si  care au avut loc între anii 1975-1976, castelului nu I s-a mai acordat atenția si grija necesară. Din acest moment, lucrurile au mers și mai rău deoarece a urmat perioada comunistă. Pe lăngă impresionanta bibliotecă distrusă, orice alt lucru mai mult sau mai puțin  de valoare, cum ar fi tablouri, covoare, obiecte de mobilier sau colecții întregi, au căzut pradă hoților, vandalilor și chiar sătenilor ce și-au însușit o parte din acele obiecte. Nici cei doi inorogi de la intrare nu au scăpat de tentativele de furt, așa că au fost demontați.

În mitologiile lumii, inorogii sunt prezentați ca fiind creaturi blânde și pure. Istoria blazonului familiei este legată de aceste creaturi, potrivit unei legende. Se spune că în zonă se afla, acum mult timp, un astfel de inorog, care însă făcea rău oamenilor și distrugea tot ce întâlnea în cale. Sătul de această situație, unul dintre strămoșii familiei a ucis creatura, fiind astfel înnobilat și alegând drept blazon si simbol al familiei, inorogul.

Declinul iremediabil

Încă din 1948, încep diferite conflicte pe tema castelului și a celui care îl deține, fapte ce anunță declinul iremediabil al castelului Kornis.  Așadar, după dezastrul din perioada comunistă, acesta ajunge în stăpânirea Bisericii Ortodoxe, însă doar pentru puțin timp. Deși a venit un guvern nou la conducerea statului, interesul pentru faimosul castel din Transilvania a dispărut complet, ajungând să decadă atât de mult, încât să fie folosit pentru aruncarea gunoaielor sau adăpostitul oilor.

Castelul cu inorogi a fost retrocedat unei moștenitoare ce trăiește astăzi în Ungaria.

Articol scris de Maria-Raluca Oniga, anul II, Jurnalism în cadrul FSPAC

CITEȘTE ȘI:

La ce servesc azi palatele din Cluj-Napoca: de la Muzee la cafenele

Articolul precedentZâmbete pentru sticle din plastic, la Gherla. Campania inedită demarată de liceeni de la Ana Ipatescu”
Articolul următorSinuciderea, o problemă majoră pe care o neglijăm în loc s-o rezolvăm