Marin Potra, consilier local în cadrul Consiliului Local Poieni, a fost acuzat că l-a bătut, scuipat și amenințat cu moartea pe clujeanul Garbiel-Calin Negru. Faptele s-au petrecut la data de 4 februarie 2022, când Negru se afla la barul lui Potra din localitatea Bologa. Pe fondul unor divergențe mai vechi, consilierul local a început sa-l înjure și l-a strâns de gât pe Negru, spunându-i că dacă îl reclamă la poliție, va merge la el acasă și o să-l omoare.
Garbiel-Calin Negru deţine funcţia de instalator în cadrul Companiei de Apă Someş, Sucursala Huedin, iar la data evenimentului s-a deplasat la barul consilierului local Marin Potra, pe care îl deţine în localitatea Bologa, județul Cluj, în vederea înmânării și achitării facturii de apă.
În ziua evenimentului a fost începută urmărirea penală împotriva lui Marin Potra, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violente si amenintare. Însă, în urmă cu un an, a fost dispusă clasarea cauzei privind infracțiunea de amenințare și renunţarea la urmărirea penală privind săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Cu toate acestea, procurorii l-au obligat pe consilierul local să presteze un număr de 30 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, la Primăria comunei Poieni.
„Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că în data de 04.02.2022, in jurul orelor 10,20, persoana vătămată Negru Gabriel Călin, fiind angajat al Companiei de Apă Someşul Sucursala Huedin s-a deplasat la barul pe care suspectul Potra Marin il detine in localitatea Bologa in vederea înmânării facturii de apă iar pe fondul unor divergente mai vechi, suspectul Potra Marin l-a strâns cu mâinile de gat în timp ce afirma că daca îl reclamă la poliție va veni dupa acesta acasă şi îl va omori. Persoana vătămată Negru Gabriel Călin s-a zbătut pentru a scapa din mâinile suspectului şi a iesit din bar anunţându-l pe martorul C. C. despre cele intamplate, arată Gazeta de Cluj,
Persoana vătămată a arătat că se constitue parte civilă în cauză cu suma de 5.000 lei, şi fiind întrebat daca este de acord cu tehnica poligraf, a arătat că este de acord pentru a dovedi că este sincer.
Persoana vătămată Negru Gabriel Calin a fost testată cu tehnica poligraf, conform raportului de constatare criminalistică nr. 825580 din 22.02.2023, întocmit de expert criminalist din cadrul I.P.J. Cluj-Serviciul Criminalistic, reiesiind că a fost sincer la întrebările relevante cauzei, respectiv a spus adevărul când a susținut că în data de 04.02.2022 suspectul Potra Marin l-a strâns de gat,
Din declarația data in calitate de suspect numitul Potra Marin arata faptul ca in trecut a avut o relatie de prietenie cu persoana vătămată Negru Gabriel Calin, iar de aproximativ 15 ani, aceştia nu îşi mai vorbesc, deoarece acesta din urmă il denigrează în fața rudelor şi a consătenilor, datorita faptului ca activitățile sale din cadrul Consiliului Local Poieni, unde deține funcţia de consilier local, nu se regăseau si in viziunea persoanei vătămate Negru Gabriel Calin.
Cu privire la cele intamplate în data de 04.02.2022 suspectul Potra Marin a declarat că deşi îi pusese în vedere persoanei vătămate Negru Gabriel Calin să nu mai intre în curtea sa, in timp ce se afla in interiorul localului pe care îl administrează din localitatea Bologa, si purta o discuţie cu martorul Potra Raymond Alin, acesta din urma a ieşit din bar din proprie inițiativa, apoi a avut un schimb de replici cu persoana vătămată Negru Gabriel Călin din cauza faptului ca acesta a intrat pe proprietatea sa, dar in urma acestui schimb de replici acesta nu l-a agresat fizic sau verbal pe persoana vătămată Negru Gabriel Călin si nici nu i- a adresat amenințări acestuia. La data de 16.01.2023 suspectul Potra Marin in continuarea declaraţiei date, arata faptul ca este de acord cu prestarea unei munci neremunerate in folosul comunității, la Primăria comunei Poieni dar nu doreşte sa fie testat de poligraf.”, se arată în cuprinsul ordonanței de clasare.