Acasă FEATURED Gherla: Percheziții la casa unui bărbat care vindea petarde minorilor

Gherla: Percheziții la casa unui bărbat care vindea petarde minorilor

734
0
Timp de lectura: < 1 minut

La data de 29 decembrie, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Gherla s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracţiunii de comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 de către persoane care nu au împlinit varsta de 18 ani , faptă prevăzută și pedepsită de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

În fapt, la data de 24 decembrie, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Gherla, județul Cluj, cu ajutorul altor două persoane din aceeași localitate, a efectuat operațiuni de comercializare cu articole pirotehnice din categoria P1 de la domiciliul său, către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

La data de 30 decembrie, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul persoanelor în cauză, ocazie cu care au  ridicat un număr de 104 articole pirotehnice în vederea probării activității infracționale.

Cercetările sunt continuate de către polițiști.

Articolul precedentIncendiu la Călățele. O cabană a fost mistuită de flăcări
Articolul următorTurda: Prins beat la volan, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 161