In luna noiembrie 1988, o femeie din Cluj descopera pe strada o hartie pe care era scris, dactilografiat, un text impotriva dictaturii comuniste, impotriva dictatorului Nicolae Ceausescu. Spaima era atat de mare incat ii este frica sa ridice inscrisul de pe strada, ducandu-se direct la Militie pentru a anunta ca pe o strada anume se afla un “manifest”.
Militia, sesizata de femeia din Cluj, a ridicat “inscrisul dusmanos” si face cercetari.
Militia va trimite un raport Securitatii Judetene Cluj in legatura cu gasirea inscrisului, dar si o lista de doi posibili “”suspecti”. Documentul se afla intr-un fond documentar al CNSAS, dosar nr.13365, vol.10, f.30. Documentele de acest gen, “inscrisurile dusmanoase”, erau o parte importanta a muncii de Securitate. Desi “inscrisul dusmanos” era din zona de Securitate, faptul ca Militia a facut cercetarile se inscrie in ceea ce se numea “deghizarea represiunii” in timpul regimului Nicolae Ceausescu.
(Document CNSAS, dosar nr. 13365, vol. 10, f.74)
In raportul trimis de Inspectoratul Judetean Cluj, Militia Judeteana, catre Securitatea Judeteana Cluj, se arata: “plt.adj. Grebenisan Traian, subofiter sectorist in cadrul Biroului de paza si ordine al Militiei Municipiului Cluj – Napoca, ca in cursul zilei de azi, orele 8,00, numita Moldovan Maria, a observat pe trotuarul dintre strazile Kogalniceanu si Petofi un bilet de marimea 10/19 cm pe care era dactilografiat un text cu caracter dusmanos, pe care nu l-a ridicat deoarce i-a fost frica”.
Cercul de suspecti, un pensionar si un om al muncii cu frate fugit in RFG
Militia a facut investigatii si au stabilit doi suspecti. Un pensionar care “asculta sistematic postul de radio Europa Libera” si era “bolnav psihic”, dar si un “om al muncii”. Investigatiile aratau ca pensionarul “asculta sistematic postul de radio Europa Libera si obisnuieste sa faca deplasari nocturne in zona centrala a municipiului. Sus-numitul este pensionar de boala si figureaza in baza de lucru a subofiterului de sector ca bolnav psihic”, cel de-al doilea suspect era “om al muncii la Casa de Cultura a Studentilor din Cluj Napoca. Acesta intretine relatii cu un frate plecat ilegal in R.F. Germania, este stapanit de viciul alcoolului si cunoscut cu manifestari dusmanoase la adresa organelor de partid si de stat”.
Dosarul nu pastreaza documente din care sa reiasa ce s-a intamplat cu cei doi, daca au fost chemati la interogatorii, daca au fost avertizati, sau daca s-a mers mai departe. De regula, aceste dosare erau pastrate si puteau deveni piste pentru alte dosare, dar si constituiau antecedente ale celor “vinovati”, putand informatii folositoare pentru sistem. Toate aceste “invinuiri” putea deveni material de “santaj”, iar pentru Militia comunista, dar si pentru Securitate, “santajul” era o metoda de lucru.
Decretul 98/1983, detinerea masinilor de scris doar in baza unui aviz
Supravegherea populatiei era totala, iar romanii stiau asta, o simteau pe pielea lor. Paranoia regimului ceausist se transpunea in detaliu in paranoia sistemului de supraveghere, iar frica era prezenta in toate straturile societatii. Detinerea, redactarea sau difuzarea inscrisurilor dusmanoase dactilografiate ori scrise de mana, alaturi de comentarea si criticarea orandurii socialiste, ascultarea postului de radio interzis Europa Libera, erau directii de lucru in munca de securitate. In cadrul Securitatii functionau serviciile “S”, “T” sau “F” care se ocupau intens pe “linia muncii de securitate” de “inscrisurile dusamnoaste”. Retele de informatori erau instruite sa fie cu ochii in patru si sa raporteze despre orice intentie de redactare/detinere/difuzare de inscrisuri. Inscrisurile constituiau “formele de manifestare a elementelor retrograde prin care se incearca sa se aduca intr-un fel sau altul atingerea intereselor oranduirii socialiste”.
De la scrisul de mana, “scrisul deghizat”, “scrisul cu mana stanga” sau scrisul tipografic, pentru inscrisuri dusmanoase o intreaga ancheta se punea in miscare. De altfel, la 28 martie 1983 fusese adoptat Decretul nr. 98 privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor reproducerii scrierilor si al masinilor de scris, conform caruia detinerea unei masini de scris se facea in baza obtinerii unei autorizatii care prevedea consemnarea tipului de masina, dar si o anexa in care era trecut fiecare caracter al masinii de scris. Analiza unui inscris dusmanos se facea prin verificarea in baza de date a caracteristicilor masinii de scris, dar si al posesorului. De asemenea, metoda cea mai frecventa era, potrivit Securitatii, “imprastierea” inscrisurilor pentru ca putrau fi lasate la intamplare peste tot.
Dizidenta devenea un dosar de “drept comun”
“Metodica” muncii de Securitate era de fapt un intreg sistem de cercetare a starii de spirit a populatiei, dar si a “preventiei” care insemna distrugerea oricarei posibilitati de actionare impotriva regimului, a legaturilor si posibilitatilor ca romanii sa se organizeze. Cetatenii care cadeau in plasa Securitatii si a Militiei pentru acte savarsite impotriva regimului – fie pentru inscrisuri, ascultarea Europei Libere, criticarea regimului, daca erau considerati “periculosi”, dar si se stabilea ca acestia nu puteau fi “influentati pozitiv” li se confectionau dosare de urmarire de catre Militie si adesea puteau deveni dosare de “drept comun”. Cazul dizidentului Gheorghe Ursu este notoriu pentru felul in care lucra Securitatea. In dosarul acestuia, s-a aflat si Petru Mihai Bacanu, un alt dizident caruia i s-a confectionat un dosar de drept comun.
Transformarea simplelor sau mai complexelor actiuni impotriva dictaturii in delicte comune era importanta, tocmai de aceea Securitatea lucra impreuna cu Militia. Nu doar se faceau cercetari, se strangeau probe, erau interogati, se construiau dosarele, dar se folosea si tehnica “compromiterii” si a “defaimarii”, tehnici importante atat pentru propaganda interna, dar si externa. Infractiunile impotriva regimului putea fi transformate, cu ajutorul Militiei, in dosare de “drept comun”, “vinovatii” putand fi trimisi in judecata pe baza unor dosare de drept comun. Urma dizidentei lor se pierdea in urma acestei proceduri de spalare a represiunii comuniste.
“Inscrisurile dusmanoase” nu mai apareau in dosar, ci apareau infractiuni si fapte inventate de drept comun, specula, furt, orice alta infractiune din spectrul de drept comun. Astfel ca Militia lua in serios aceste sesizari, cercetand, adunand probe, dand raportul Securitatii. Astazi, toate aceste “inscrisuri dusmanoase” pot parea simple documente pentru care cei suspectati erau chemati la Militie. Inainte de 1989, chemarea la Militie pentru declaratii legate de o bucata de hartie de 10/19 cm, dactilografiata cu “inscrisuri dusmanoase”, putea fi inceputul calvarului, un drum spre anchete, santaj, compromitere, intrare in reteaua de informatori, sau drumul spre puscarie.