Acasă FEATURED Ministerul Sănătății: nouă din zece contacți ai unui pacient cu noua tulpină...

Ministerul Sănătății: nouă din zece contacți ai unui pacient cu noua tulpină s-au infectat și ei cu covid19

161
0
ministerul-sanatatii:-noua-din-zece-contacti-ai-unui-pacient-cu-noua-tulpina-s-au-infectat-si-ei-cu-covid19
Timp de lectura: < 1 minut

SÂMBĂTĂ, 23 IANUARIE 2021, 22:19

SURSĂ: Realitatea.net

AUTOR: Dan Istratie

Nouă persoane au fost depistate pozitiv la testul RT-PCR, acestea fiind contacţi ai unui pacient care lucrează la o şcoală din Bucureşti confirmat cu noua tulpină SARS-CoV-2, varianta B.1.1.7 cu originea în Marea Britanie, informează, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii.

“În cadrul unităţii de învăţământ au fost confirmate cu infecţia SARS-CoV-2 patru persoane (un caz confirmat pe data de 14.01.2021 şi trei cazuri în data de 18.01.2021). Vineri, au fost testate la INBI “Matei Balş” zece persoane (cele patru confirmate şi şase contacţi direcţi ai acestora). Dintre cele zece persoane testate, un număr de nouă au fost pozitive la testul RT-PCR. Confirmarea se va face prin secvenţiere în următoarele zile”, se arată în comunicat.

Persoanele depistate pozitiv sunt fără istoric de călătorie în străinătate.

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a luat decizia ca şcoala să fie închisă, iar luni se va realiza dezinfecţie generală, inclusiv nebulizare.

Au fost luate măsurile de izolare/carantinare pentru cazuri/contacţii cazurilor.

“Având în vedere contagiozitatea ridicată a noii tulpini, îndemnul nostru este pentru prudenţă. Numărul cazurilor este în creştere în foarte multe ţări europene şi riscul unui nou val al pandemiei este mare şi pentru ţara noastră. Orice măsuri de relaxare, inclusiv redeschiderea şcolilor, pot fi puse în pericol de câteva focare precum cel din şcoala bucureşteană”, a declarat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

MS reaminteşte importanţa respectării măsurilor de prevenţie: purtarea corectă a măştii de protecţie, evitarea zonelor aglomerate, distanţarea fizică şi igiena mâinilor, realizarea testelor COVID-19 şi raportarea celor pozitive pentru persoanele care prezintă simptome (febră, tuse uscată, oboseală, mialgii).

Evaluarea riscului general asociat cu răspândirea noilor tulpini în comunitate a fost crescut de Centrul European de Prevenire şi Control a Bolilor (ECDC) în urmă cu două zile la ridicat/foarte ridicat. 

Articolul precedentMai multe blocuri din Sectorul 6 nu au căldură. Temperatura medie a agentului care ajunge la consumatori este de 36-37 de grade Celsius
Articolul următorStrănepoata Regelui Mihai a fost botezată la Curtea de Argeș