Acasă FEATURED Palatele țigănești din Huedin, un brand al Clujului? Propunerea unui activist clujean

Palatele țigănești din Huedin, un brand al Clujului? Propunerea unui activist clujean

825
0
palate țigănești huedin
Timp de lectura: 2 minute

Fostul deputat clujean, activist, Adrian Dohotaru a lansat propunerea ca palatele țigănești din Huedin să fie transformate într-un brand al județului Cluj.

Activistul vine cu propunerea ca palatele să devină obiective turistice și să se facă tururi ghidate prin Huedin sau Turda, dacă proprietarii clădirilor sunt de acord.

Ce ar fi dacă palatele țigănești din Huedin ar deveni un brand al Clujului? Ce ar fi dacă am reuși să integram mostenirea romă a țării făcând tururi ghidate in astfel de palate, bineînțeles cu bunăvoința gazdelor din Huedin sau Turda, care are ambiții turistice? Ce ar fi dacă 80 la suta dintre români, potrivit unui sondaj IRES, care nu își doresc să aibă in orasul lor romi, sau in familie sau ca vecini, ar vizita astfel de palate si ar intra in contact cu rezidenții?

Și-ar schimba preconcepțiile? Ori si le-ar întări? Oare ar accepta rezidenții din astfel de palate expoziții temporare cu ce se întâmplă la Pata Rât, cu oamenii din ghetou, cu gropile, pardon, munții de gunoaie? Oare kitschul devine uber kitsch sau camp, vorba Susanei Sontag, dacă sublimăm realitatea noastră, hai să recunoaștem, în bună măsură, kitschoasă?

Oare turiștii străini ar veni la Casa Matei sau ar prefera un palat țigănesc? Oare România nu ar putea da mix original orientalo-occidental de muzică țigănească, electro si muzica, oh, Dzeul meu cooltura, cultă la vreun Electric Palace, nu la Electric Castle ori Untold, unde ne chinuim cu tot dinadinsul să fim pop-occidentali? Sunt întrebări care m-au bântuit vizitând palatele goale tigănești din Huedin. Mulțumesc gazdelor pentru ospitalitate”, a scris Adrian Dohotaru pe Facebook.

Oamenii însă nu ai primit cu brațele deschise propunerea sa.

„Milităm să demolăm Hotelul Cristian construit ilegal, dar vrem să organizăm tururi la alte case construite ilegal. Casele alea îs construite fără autorizație de construire, fără proiecte (structural îs un pericol), din venituri obținute ilegal (cu siguranță proprietarii nu figurează la anaf cu taxe/impozite platite – șanse să fie și pe ajutor social)”, a scris un tânăr.

„De ce aceste clădiri lipsite de bun simț ar trebui să devină „brand” al Clujului? De ce apare Casa Matei în aceeași propoziție cu așa zisele “palate (termen care aduce ofensa adevăratelor palate) tigănești”?”, a adăugat o femeie.

CITEȘTE ȘI:

Emil Boc s-a enervat și i-a scăpat o înjurătură, în direct la radio. VIDEO

Articolul precedentAccident la Bistrița-Năsăud: Cinci tineri au sărit cu mașina direct în râu
Articolul următorClujenii, blocați în trafic. Aproape două ore de la Podul IRA până în Piața Avram Iancu