Reparații Huedin: Mircea Moroșan a anunțat recent printr-un video că mai sunt lucrări care se vor desfășura pentru apă și canal pe următoarele străzi: Bradului, Spitalului Protopop Aurel Munteanu, Piața Victoriei Horea, și B.N. Antal.
O să se încerce și reparații acolo unde sa deteriorat asfaltul pe strada Gării, Zorilor, Violetelor și Stelelor.
„La lucrările care se vor desfășura pe raza UAT Huedin, pe extindere apă-canal, vor fi lucrări pe strada Bradului, Spitalului Protopop Aurel Munteanu, Piața Victoriei Horea, și B.N. Antal. O să încerce reparații acolo unde s-a deteriorat asfaltul pe strada Gării, Zorilor, Violetelor și Stelelor.
Trebuie să înțelegem că noi insistăm să se facă lucruri de calitate, dar aproape oricât ar tasa și s-ar face, pământul mai lucrează cel puțin șase luni după ce se sapă și cred că oricum am face, vom trebui peste un an să reluăm aceste lucrări pe baza primăriei.
Noi în acest moment nu putem să facem acestei lucrări, pentru că am predat firmei constructoare terenul, ei trebuie să ni le dea aproximativ faza în care a fost preluat” a anunțat Mircea Moroșan.
Lucrările pe strada Lăutarilor s-au terminat, firma care care face apa și canalul nu s-a ținut exact de promisiune. Pentru a se continua lucrările de asfaltare va mai dura aproximativ 2 săptămâni până să începem.






