Acasă Ultima Oră Statul va notifica românii înainte de expirarea actelor: legea a trecut de...

Statul va notifica românii înainte de expirarea actelor: legea a trecut de Senat

94
0
Statul va notifica românii înainte de expirarea actelor: legea a trecut de Senat
Timp de lectura: 2 minute

Senatul a adoptat, luni, în calitate de prim for sesizat, un proiect de lege prin care autorităţile ar putea notifica cetăţenii că urmează să le expire cartea de identitate, paşaportul sau carnetul de conducere. Propunerea legislativă urmează să fie votată de către Camera Deputaţilor, for decizional pe proiect, conform News.ro.

Conform iniţiativei, autorităţile competente vor notifica cetăţenii că urmează să le expire actele prin SMS sau e-mail cu 90 sau 180 de zile înainte de termenul de expirare al fiecărui act în parte. Iniţiativa legislativă prevede şi că, în cazul în care autorităţile nu dispun de numărul de telefon mobil sau de adresa de e-mail a cetăţeanului respectiv, notificarea poate fi realizată şi prin intermediul poştei.

Iniţiatorul Raoul Trifan, membru al comisiei de IT din Senat, consideră că acesta este un pas firesc al procesului de digitalizare al administraţiei, care ajută atât cetăţenii să aibă acte în regulă cât şi statul care, astfel, va putea să-şi actualizeze bazele de date şi să aibă la zi evidenţa populaţiei.

„Statul trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă să uşureze pe cât posibil interacţiunile birocratice dintre instituţii şi cetăţean. Tehnologia există, bazele de date există, singurul lucru care pare să lipsească este voinţa de a pune tehnologia să lucreze în folosul oamenilor. Da, unii cetăţeni pur şi simplu uită sau amână reînnoirea documentelor personale, căci este un lucru pe care-l fac o dată la 10 ani, nu în fiecare zi şi este firesc să mai uite. Amenda nu rezolvă, în sine, problema, nu reînnoieşte actele. O notificare cu 3 sau 6 luni luni de zile înainte de expirare îi ajută pe cetăţeni să evite situaţiile de ieşire din legalitate, iar statului să-şi actualizeze datele”, a spus senatorul.

Notificarea anticipată nu numai că le va reaminti cetăţenilor că trebuie să-şi reînnoiască buletinul/paşaportul sau carnetul de conducere, dar le va permite şi să se programeze din timp, evitând cozi interminabile la ghişee. De asemenea, măsura va permite statului să-şi gestioneze mai eficient resursele şi să ofere servicii îmbunătăţite.

În expunerea de motive care însoţeşte propunerea legislativă, Raoul Trifan menţionează că în Republica Moldova cetăţenii eligibili primesc astfel de notificări prin SMS, email sau alte modalităţi, la alegere, prin intermediul platformei guvernamentale MNotify.

Articolul precedentHuedin: Nou spațiu pentru producătorii locali din Huedin, inclus în Planul de Mobilitate Urbană depus pentru finanțar
Articolul următorMedicamentul care reduce la jumătate riscul de progresie a cancerului