Acasă Ultima Oră Tărâmul magic UNTOLD și-a deschis porțile!

Tărâmul magic UNTOLD și-a deschis porțile!

465
0
untold scena principala
Timp de lectura: < 1 minut

Cea de-a cincea ediție a festivalului UNTOLD pe care festivalierii din întreaga lume au așteptat-o cu sufletul la gură a început joi.

Mii de fani au luat cu asalt aleile Parcului Central, transformat în aceste zile în tărâmul magic UNTOLD încă de la deschiderea oficială, la ora 14:00. Perimetrul festivalului este cu adevărat impresionant, plin de culoare și cu un decor impresionant, iar atracția principală este main stage-ul uriaș de pe Cluj Arena!

În 2019, scena principală are peste 1.500 de mp de ecran led, iar decorul însumează peste 30 de camioane. Aceeași scenă, pe care vor urca unii dintre cei mai buni artiști ai lumii, va avea decor 3D și o deschidere de 90 de metri.

Ediția aniversară din acest an va aduna, pentru o celebrare de neuitat, toate personajele cu care fanii festivalului au făcut cunoștință în toți acești ani: Magicianul, Dragonul, Regele Războinic, Preoteasa Înțelepciunii, Bufnițele, Zânele și toate viețuitoarele magice care trăiesc în acest tărâm!

Printre artiștii care vor încânta festivalierii în prima zi a festivalului se numără 3 Are Legend (Dimitri Vegas, Like Mike și Steve Aoki), Tujamo, Morcheeba, Smiley, James Arthur, Tujamo sau W&W. De altfel, producția UNTOLD 2019 este impresionantă din toate punctele de vedere și va fi de două ori mai impunătoare decât în anii precedenți!

Articolul următorSpectacol INCENDIAR la deschiderea UNTOLD! Aproape 100.000 de oameni în prima zi