Acasă Local Trafic de droguri în Huedin. Prețurile mai „piperate” decât în Cluj-Napoca

Trafic de droguri în Huedin. Prețurile mai „piperate” decât în Cluj-Napoca

1913
0
Timp de lectura: 2 minute

Trafic de droguri în Huedin. În ultimele zile la Huedin au avut loc audieri în cazul unui dosar de trafic de droguri.

La data de 20 ianuarie 2021, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj și procurorii DIICOT – BT Sălaj, în colaborare cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca au prins în flagrant un tânăr din Gârbău în timp ce încerca să vândă 7 plicuri cu aproximativ 10 grame de cannabis în Florești.

Trafic de droguri în Huedin

În aceeași zi, polițiștii și procurorii au efectuat 4 percheziții domiciliare în Huedin, Florești și Aghireșu-Fabrici, la persoane bănuite că ar fi procurat, deținut și comercializat droguri de risc, respectiv substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv. Ar fi vorba de un bărbat din Huedin și o tânără din Călățele ar fi cumpărat drogurile de la tânărul din Gârbău și apoi le-ar fi revândut pe piața din Huedin, informează InfoHuedin.

„La data de 20.01.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Sălaj au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a unuia dintre inculpați, în timp ce încerca să comercializeze cantitatea de aproximativ 10 grame de cannabis.
La data de 20.01.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Sălaj au efectuat un număr de 4 percheziții domiciliară, în urma căreia au fost ridicate 50 de grame de cannabis, 15 pliculețe transparente prevăzute cu închizătoare tip zip-lock ce conțineau o substanță albă sub forma unor cristale, 28 de plicuri transparente care conțineau urme de cannabis, un mugure de cannabis, resturi de țigări confecționate artizanal, 23 de comprimante de medicamente, precum și suma de 2.500 de lei”, precizează BCCO Sălaj

Cei trei arestați, tânărul din Gârbâu, cel din Huedin și tânăra din Călățele au contestat măsura, în speranța că vor fi lăsați în libertate. Judecătorii Curții de Apel Cuj a respins contestațiile celor trei și au menținut decizia Tribunalului Sălaj, respectiv aceea a arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile.

Prețurile mai „piperate” decât în Cluj-Napoca

Prețurile drogurilor sunt mai „piperate” la Huedin decât în Cluj-Napoca.

Astfel, un gram de cocaina ajunge la 500-600 de lei, un gram de canabbis costă aproximativ 200 de lei, iar o pastilă de ecstasy poate să ajungă la 150 de lei.

Audierile continuă în dosar, arată InfoHuedin.

CITEȘTE ȘI:

Nelson Mondialul a fost reabilitat de Tribunalul Cluj

Articolul precedentDreptate pentru Colțescu: UEFA arată că expresia „Ăla negru” nu a avut conotații rasiste
Articolul următorVal de furturi din apartamente la Cluj. Hoții se cațără pe balcon să intre în locuințe