Moartea judecătoarei clujene Ramona Mornăilă, la doar 49 de ani și la câteva zile după pensionare, a scos la suprafață nu doar tristețea colegilor, ci și o realitate întunecată a societății românești: ură viscerală, lipsă de empatie, furie necontrolată.
La auzul veștii că judecătoarea Ramona Mornăilă, magistrat al Curții de Apel Cluj, a murit la doar 49 de ani, după o luptă discretă cu o boală incurabilă, o parte din publicul clujean a reacționat într-un mod șocant. Nu cu respect, nu cu compasiune, ci cu un val de ură, batjocură și blesteme care arată cât de jos a ajuns discursul public în România.
Pe Facebook, sub anunțul despre moartea ei, s-au adunat zeci de comentarii de o cruzime greu de înțeles. Și mai grav, multe dintre ele au primit zeci de like-uri și inimioare, semn că o parte consistentă a publicului le aprobă și le împărtășește.
„Se pare că-i ajunge blestemul oamenilor care au muncit o viață și abia le ajung banii.”
„Poate dă Domnul să le vină rândul și colegilor care s-au opus tăierii pensiilor speciale.”
„Legenda spune că e blestemul pensiei speciale!”
„Să o urmeze toții speciali. Cât mai mulți!”
„S-a prea entuziasmat când a văzut ce pensie are…”
Ce vedem aici nu este o critică legitimă a unui sistem. Este o degradare profundă a umanității, o prăbușire a bunului-simț, un tip de reacție care vorbește mai mult despre cei care o emit decât despre ținta lor. Faptul că asemenea comentarii sunt aplaudate public arată un nivel îngrijorător de radicalizare și lipsă de empatie.
Moartea unui om – mai ales a unui profesionist respectat, plecat mult prea devreme – nu ar trebui să fie un prilej pentru ură. Dar rețelele sociale au transformat frustrarea în spectacol, iar anonimitatea în armă. Iar în acest caz, mulți clujeni au ales să lovească exact când ar fi trebuit să tacă.
Un semnal clar că, dincolo de discuțiile despre „pensii speciale”, avem o problemă mult mai mare: prăbușirea respectului elementar față de viață, față de moarte și față de oameni.
Rușine, Cluj!
