Acasă Economie Viktor Orban, sluga lui Putin în UE: ”Vestul vrea să înlocuiască copiii...

Viktor Orban, sluga lui Putin în UE: ”Vestul vrea să înlocuiască copiii creştini pe cale de dispariţie cu migranţi din alte civilizaţii”

271
0
Viktor Orban sluga lui Putin in Europa
Viktor Orban sluga lui Putin in Europa
Timp de lectura: 2 minute

Premierul ungar Viktor Orban a ținut luni un discurs în nota obișnuită la preluarea noului mandat de premier al Ungariei, utilizând temele sale favorite de propagandă și atac la adresa Occidentului.

El a vorbit despre un presupus ”val sinucigaş” care agită Occidentul şi care ”experimentează marele program de înlocuire”, referindu-se la teoria potrivit căreia popoarele europene vor fi înlocuite cu imigranţii din afara Europei, potrivit News.ro. Acest ”program vrea să înlocuiască copiii creştini pe cale de dispariţie cu migranţi din alte civilizaţii”, iar eu ”percep nebunia” teoriilor de gen în acelaşi mod, a adăugat el.

El a amintit de ”linia roşie” privind sancţiunile impuse Rusiei, în cadrul ceremoniei de învestire în faţa Parlamentului, relatează Le Figaro, explicând de ce refuză să se alăture propunerii de a impune un embargo pe petrolul din Rusia.

Orban a câştigat detaşat alegerile legislative de la începutul lunii aprilie, depunând jurământul pentru al patrulea mandat consecutiv, după ce a fost reales cu 133 de voturi din cele 199 din Parlament.

Viktor Orban a prezentat Ungaria drept un ”paradis al bunului-simţ” unde a avea ”binecuvântarea lui Dumnezeu rămâne importantă”. El a mai calificat Ungaria drept ”ultimul bastion alături de Polonia al Occidentului creştin conservator”, în timp ce ”UE a renunţat” la aceste valori. Pe de altă parte, Polonia s-a distanțat rapid de Ungaria din cauza colaborării strânse a lui Viktor Orban cu Vladimir Putin.

Două partide de opoziţie au părăsit hemiciclul, numind noul Guvern ”ilegitim”, după 12 ani de construire a unui stat ”iliberal”, după cum a afirmat Viktor Orban. De asemenea, organizaţiile internaţionale au condamnat, la rândul lor, o ”derivă autoritară”.

Pe măsură ce în cadrul Uniunii Europene nemulţumirea faţă de refuzul Budapestei de a aproba embargoul asupra petrolului rusesc creşte, Viktor Orban, care s-a apropiat în ultimii ani de preşedintele rus Vladimir Putin, a reamintit că ”ameninţarea securităţii energetice” rămâne ”o linie roşie” (n.r. limită) care nu trebuie depăşită, transmite News.ro.

”Ruşii au lansat o aşa-zisă operaţiune militară, iar Statele Unite au decis să finanţeze Ucraina cu echipamente şi aparatură militare nelimitate, ceea ce a dus la cea mai gravă combinaţie posibilă”, a mai spus Orban.

Sursa: Ziar de Cluj

Articolul precedent„Scriu și Dăruiesc”: un proiect ce promovează cultura, scriitorii și artiștii clujeni
Articolul următorProfit de peste 1 milion de lei pentru Carbochim Cluj, în primele trei luni ale anului