În urma evaluării de risc, care ţine cont de zona de călătorie, durata şederii, activităţile desfăşurate şi antecedentele vaccinale, s-a actualizat lista cu ţările pentru care se solicită vaccinarea antipoliomielită, astfel: Afganistan, Pakistan, Malaysia, Filipine şi Yemen, precizează MAE.Pentru cetăţenii care nu au fost vaccinaţi anti polio în ultimele 12 luni, vaccinarea se va face cu patru săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgenţă, chiar înaintea acesteia.Vaccinarea va fi notificată pe certificatul internaţional de vaccinări (conform Regulamentului Sanitar Internaţional 2005) şi va însoţi documentele de călătorie.Este posibil ca persoanele care intenţionează planificarea unei călătorii să nu aibă dreptul să părăsească teritoriul acestor ţări, indiferent de punctul de trecere a frontierei (rutier, naval, aerian), fără documentele prin care se atestă vaccinarea antipolio. În caz contrar, autorităţile de frontieră ale acestor ţări au dreptul să interzică părăsirea teritoriului. Pentru evitarea acestor situaţii, cetăţenilor din ţările respective, care călătoresc spre România, li se va solicita carnetul internaţional de vaccinări, în care este înregistrată efectuarea vaccinării.Vaccinarea este recomandată acelor persoane care călătoresc spre şi dinspre: Angola, Benin, Burkina Faso, Camerun, Republica Central Africană, Ciad, Coasta de Fildeş. Guineea, Republica Democratică Congo, Etiopia, Ghana, Mali, Niger, Nigeria, Somalia, Sudan, Sudanul de Sud, Togo şi Zambia.Specialiştii structurilor de sănătate publică din domeniul de implementare al Regulamentului Sanitar Internaţional – 2005 reiterează faptul că răspândirea polio-virusurilor (virusurilor poliomielitei) la nivel internaţional încă se constituie ca un risc şi OMS actualizează periodic “Lista ţărilor pentru care se cere vaccinarea anti polio”, după primirea rapoartelor din ţările respective.Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet dedicate: www.cnscbt.ro/index.php/polio, www.who.int/en/, www.who.int/ihr/9789241596664/en, ec.europa.eu/consularprotection/, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare “Un SMS îţi poate salva viaţa!”.
Acasă Ultima Oră Atenționare MAE asupra pericolului de răspândire a virusului polio sălbatic şi/sau derivat...