Acasă Administrație Copilul si adulții implicați în accidentul de pe centura Gherla-Bunești, transportați de...

Copilul si adulții implicați în accidentul de pe centura Gherla-Bunești, transportați de urgență la spital

940
0
Timp de lectura: < 1 minut

Un microbuz s-a răsturnat pe centura Gherla-Bunești luni dimineața. Patru persoane vor fi transportate la spital în urma accidentului.

La fața locului au ajuns o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ:

„Echipajele noastre au fost solicitate la un accident rutier petrecut pe centura Gherla – Bunești, unde s-a raportat un microbuz răsturnat. Din primele informații, nu există victime încarcerate, toți ocupanții reușind să iasă afară. La fața locului se deplasează două autospeciale de la Detașamentul Dej, o ambulanță SMURD și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean. La misiune vom fi sprijiniți și de către SVSU Gherla”, a transmis ISU Cluj.

Accidentul a fost soldat cu două victime, între care un copil:

„Un bărbat de aproximativ 20 de ani și un minor vor fi transportați la spitalul din Gherla. Ambii prezintă excoriații și leziuni la nivelul membrelor. Intervenția este în dinamică”, potrivit ISU.

UPDATE: Trei adulți și un copil au ajuns la spital. „În urma acestui eveniment au fost transportați la spital un minor, o femeie și doi bărbați. Cu toții erau conștienți și cooperanți”, a mai transmis ISU.

Articolul precedentDavid Ciceo, directorului aeroportului clujean, a participat la ședința Consiliului de conducere al Airport Council International Europe
Articolul următorMocănița își reia celebrul drum de 11 km începând din weekend