Acasă FEATURED David Ciceo, directorului aeroportului clujean, a participat la ședința Consiliului de conducere...

David Ciceo, directorului aeroportului clujean, a participat la ședința Consiliului de conducere al Airport Council International Europe

215
0
Aeroport Cluj
Aeroport Cluj
Timp de lectura: 2 minute

David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, a participat la ședința Consiliului de conducere al Airport Council International Europe, care s-a desfășurat la Barcelona, la  26 iunie 2023.

Cu această ocazie au fost analizate principalele probleme care preocupă aeroporturile europene în acest moment:

  •  recuperarea traficului aerian de dinainte de pandemie în contextul în care Organizația Mondială a Sănătății a stabilit că nu mai există o urgență globală legată de sănătatea publică;
  •  influența contextului politic actual marcat de războiul din Ucraina, perspectivele extinderii Uniunii Europene spre Balcanii de Vest, Ucraina, Moldova și Georgia, apropiatele alegeri europene care vor da startul unui nou ciclu politic la nivelul Uniunii Europene;
  •  măsurile care vor trebui luate de aeroporturi pentru punerea în aplicare a Pachetului Fit for 55 lansat de Comisia Europeană în iulie 2021 cu scopul de a reduce emisiile de carbon în Uniunea Europeană cu 55% până în 2030 și amendamentele propuse de aeroporturi dintre care cele mai importante sunt legate de obligațiile care vor reveni aeroporturilor mici, crearea infrastructurii pentru alimentarea aeronavelor cu combustibili ecologici, crearea unui fond de inovare pentru decarbonizarea aviației, impunerea de taxe pe kerosen;
  •  rolul aeroporturilor pentru susținerea inițiativelor legate combustibilii sustenabili (SAF): sprijin logistic; sensibilizarea pasagerilor și companiilor; acordarea de facilități financiare; angajarea unui dialog cu autoritățile publice locale și partenerii economici și sociali;
  •  amendarea legislației europene cu privire la tarife, slot-uri, ajutoare de stat și     drepturile pasagerilor.

Aeroporturile europene fac eforturi susținute pentru a susține creșterea traficului. Este de așteptat ca, deja începând de anul acesta, o parte dintre aeroporturi să poată reveni la nivelul de trafic pe care l-au avut în anul 2019. Totuși, cele mai multe aeroporturi vor reuși să recupereze nivelul de trafic de dinainte pandemie doar anul viitor. ACI Europe intenționează să se implice activ în dialogul cu toate instituțiile cu responsabilități în domeniu pentru a susține aeroporturile europene în gestionarea unui trafic în continuă creștere.

Articolul precedentSechestru pe casele lui Paszkany si Mureșan. Judecătorii clujeni le-au poprit și conturile. Exclusiv
Articolul următorCopilul si adulții implicați în accidentul de pe centura Gherla-Bunești, transportați de urgență la spital