Doi tineri din Cluj au ales să-și schimbe chiria, trecând la un apartament cu 3 camere, dorindu-și confort și liniște în noua lor locație. Cu toate acestea, liniștea promisă a fost brusc perturbată imediat după ce au semnat contractul de închiriere. Proprietarii au făcut o mărturisire care i-a pus în fața unei realități infricoșătoare, informație pe care ar fi trebuit să o dezvăluie mai devreme, înainte de semnarea actelor.
Pe rețelele de socializare, cei doi tineri au împărtășit o experiență cruntă trăită în noul lor apartament cu 3 camere. Se pare că un individ a locuit acolo anterior și a fost evacuat de către Jandarmerie. Acesta a persistat să revină, creând astfel o situație tensionată pentru cei doi chiriași. Dialogul înspăimântător dintre tineri și individ a adus la iveală o poveste ce sfidează așteptările obișnuite ale unei închirieri.
“Trece o săptămână de când dormim în noul apartament și luni dimineața la 10:48 prietenul meu merge la ușă spunând ca parcă a sunat cineva la sonerie. Între timp a și bătut la ușă. Aud că prietenul întreabă «cine e?». Răspunsul a fost: «Deschideți ușa!». Ajunsă și eu la ușă evident am zis nu. Și a zis că îi caută pe proprietari. I-am răspuns că nu sunt aici și iar ne-a poruncit să deschidem ușa. Am zis iar nu și a întrebat de ce. Am zis că nu-l cunoaștem. Si răspunsul a fost: «Dar nu vreți să mă cunoașteți?». Din nou am zis nu și omul a zis bine și a plecat,” a mărturisit tânăra.
După semnarea contractului și mutarea în apartament, proprietarii au dezvăluit că individul evacuat anterior este încă în zona și ar putea reveni. Cu toate că proprietarii au încercat să îl caracterizeze pe individ drept „inofensiv”, tinerii relatează că se se simt în continuare în pericol.
„Am rămas amândoi muți de frică, nu am putut reacționa și doar am rămas în fața ușii tremurând. Este interfon la scară, dar omul a intrat cumva, noroc ca yalele ușii de la apartament au fost schimbate. Am anunțat proprietarii că a venit și că ne e frică de nu mai putem. Ei prima dată ne-au luat cu «ignorați și sunați la poliție dacă mai vine». Seara ne-au sunat și am discutat puțin, i-am întrebat de ce l-au dat afară, și le-am mai zis de ‘nșpe mii de ori că ne e frică. Oamenii după asta și-au dat seama că ne-am speriat în ultimul hal și au început să vină să schimbe interfonul și să schimbe cheia, la toți vecinii să ceară semnături ca să pună cameră de supraveghere la intrarea în apartament,” a adăugat tânăra.
În ciuda măsurilor luate de proprietari pentru a rezolva problema, cei doi tineri s-au simțit neajutorați și au decis să caute alte chirii. Experiența traumatizantă i-a lăsat cu un gust amar și cu un sentiment de nesiguranță în legătură cu închirierea în cartierul Mărăști din Cluj.
„Noi între timp am început să ne uităm la apartamente și să încercăm să ne mutăm (după o săptămână după ce ne-am mutat în noul apartament). Le-am spus treaba asta și nu s-au mirat. Aparent omul are ceva boală, este instabil. Proprietarul tot spune că individul nu și-a mai luat medicamentele și a luat-o pe ulei. DAR este INOFENSIV. Individul are o treabă, că el vrea să stea pe gratis în apartamentul ăsta. Nu se știe niciodată când un om instabil (dar inofensiv după părerea lor) ne omoară în bloc când venim acasă din oraș sau cine știe ce se mai poate întâmpla.
Noi deja nu mai știm ce să credem, ne simțim batjocoriți. Mi se pare josnic ce au făcut, că ne-au zis doar după semnarea contractului. Acum trebuie sa stăm cu frică până găsim alt apartament. Când le-am zis că am fost să vedem apartament au zis că: «Noi nu vă putem ține, dar v-am zis de la început».
Întrebarea mea este dacă exageram? Ce-ați face în locul nostru? Dacă ați ajuns pâna aici, mulțumesc că ne-ați citit povestea și să nu pățiți niciodată ca noi.
P.S.: În cartierul Mărăști se întâmplă toată treaba asta. Omul a fost dat afară în iunie și a venit la ușă în ianuarie. Ar fi fost timp destul pentru schimbat interfoane și pus camere de filmat. Ne-am mutat și apartamentul are un stalker (chiriașul anterior),” a relatat tânăra pe platforma Reddit.