Acasă Administrație Pentru a 7-a oară, aeroportul Internațional Avram Iancu sărbătorește 2 milioane de...

Pentru a 7-a oară, aeroportul Internațional Avram Iancu sărbătorește 2 milioane de pasageri într-un an

195
0
pasagerul cu nr 2 milioane a aterizat la Cluj
pasagerul cu nr 2 milioane a aterizat la Cluj
Timp de lectura: 3 minute

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a sărbătorit joi pasagerul cu numărul 2.000.000 înregistrat în anul 2023, în cadrul unui eveiment de o importanță deosebită pentru județul Cluj și regiune.

Anul acesta Aeroportul Internațional Cluj atinge pentru a 7-a oară în istoria sa pragul de 2 milioane de pasageri înregistrați într-un an calendaristic.

Pasagerul cu numărul 2.000.000 înregistrat în anul 2023 a fost transportat anul acesta de către operatorul aerian Ryanair pe zborul de la Bruxelles la Cluj-Napoca.

Norocosul pasager a fost selectat și premiat la debarcare cu un bilet de avion, flori și un cadou din partea aeroportului clujean. Este vorba de Daniela Sava, care a sosit cu zborul Ryanair de la Bruxelles, Charleroi, în jurul orei 10.

„Călătoresc foarte mult în Europa și în afara Europei. Sunt foarte surprinsă, mulțumesc pentru cadou și Doamne Ajută să meargă totul bine. Plecăm în vacanță. Deseară avem un alt zbor de la Cluj. Am venit din Belgia, aici facem o escală și plecăm mai departe”, a spus Daniela Sava.

Conducerea Aeroportului Internațional Cluj se așteaptă să atingă în acest an, pentru prima dată în istoria sa, 3 milioane de pasageri.

„Pentru a 5-a oară în istoria Aeroportului Cluj aniversăm 2 milioane de pasageri. Astăzi avem plăcerea să vi-o prezentăm pe doamna Daniela Sava care a sosit cu compania Ryanair cu zborul de Charleroi pasagerul 2 milioane. Îi dorim mult succes. De asemenea, felicităm compania Ryanair pentru că în acest an are o opțiune foarte serioasă pentru Aeroportul Internațional Cluj. A mărit destinațiile, numărul de frecvențe, este o companie de prestigiu în Europa. Sperăm să depășim 3 milioane de pasageri pentru prima data în istoria aeroportului, din acest motiv am luat foarte multe măsuri pentru dezvoltarea infrastructurii. Am început cu lucrările pentru extinderea terminalului.

Avem foarte multe fonduri europene, extinderea terminalului ocazie cu care vom avea 7.200 mp în plus în zonele de regrupare interne și externe. Sperăm ca lucrările să se finalizeze la sfârșitul lunii martie. Avem multe lucrări care se finalizează la sfârșitul acestui an, avem 4 noi locuri de parcare aeronave, 50% fonduri europene, este vorba de o remiză PSI, 98% fonduri europene, un gard perimetral inteligent, de asemenea 98% finanțare fonduri europene. Am reușit să obținem foarte multe fonduri europene și mulțumim întregului colectiv care muncește foarte mult pentru aceste proiecte.

Faptul că extinderea terminalului se face sub trafic este o mare provocare pentru toți din aeroport și pentru companiile aeriene. Este o presiune extraordinară și toți facem eforturi foarte mari. Au mai fost cazuri când s-au tăiat cabluri, nu a funcționat sonorizarea, dar avem echipe care în cel mai scurt încearcă să le rezolve. Anul viitor vom putea să prezentăm noi condiții și ne cerem scuze pasagerilor pentru condițiile temporare în zonele de regrupare, pentru plecările interne și externe avem niște containere, dar sunt condiții corespunzătoare. Vom avea servicii mai bune.”, a spus David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Cluj.

„Vreau să mulțumesc și să felicit Aeroportul Cluj că a ajuns la cest moment și să felicit câștigătoarea noastră. Am vizitat puțin prașul Cluj-Napoca și mi-am dat seama că este o oportunitate extraordinară pentru toți turiștii care doresc să îl viziteze. Suntem cea mai mare companie aeriană din Europa în acest moment, operăm pe 235 de aeroporturi din Europa, conectând 37 de țări cu peste 2.400 de rute și sperăm că vom atinge 300 de milioane de pasageri la finalul anului financiar. După Covid, am observat o creștere a traficului, cifrele s-au îmbunătățit.

Suntem cu toții conștienți de riscurile care există în această vară și toamnă, inflația, recesiune, războiul din Ucraina sau întârzierile de zbor, dar cu toate acestea ne creștem dezvoltarea regională și conectivitatea. Pentru România pentru această vară planificăm să aducem 3 milioane de pasageri în acest an fiscal. Operăm pe trei aeroporturi și avem 41 de rute din care 9 sunt noi. Din Cluj-Napoca avem 5 rute spre Bergamo, Beauvais, Charleroi, Dublin și Stanford”, a spus cu această ocazie Alicja Wojcik Golebiowska, Country Manager Ryanair CEE and Baltics.

Prima dată când Aeroportul Internațional Cluj a reușit depășirea pragului de 2.000.000 de pasageri înregistrați a fost în anul 2017, iar de atunci, cu excepția anilor pandemici 2020 și 2021, în toamna fiecărui an a existat această posibilitate de a marca reușita și excelența operațiunilor aeroportuare.

Anul trecut, pasagerul 2 milioane a fost sărbătorit în luna octombrie.

Rețeaua de rute a Aeroportului Internațional Cluj oferă în prezent peste 45 de destinații regulate spre peste 20 de țări din Europa și Orientul Mijlociu, precum și zboruri charter spre cele mai importante destinații turistice ale sezonului.

Articolul precedentRomânii tind să-și asume riscuri la cumpărarea mașinilor second hand deoarece aleg mașini mai ieftine online
Articolul următorDavid Ciceo după ce GOTO Parking a mai inventat locuri de parcare: ”Este un risc major de securitate”