Acasă Eveniment Sarbatoarea religioasa de pe 26 decembrie: Soborul Maicii Domnului. Care este semnificatia...

Sarbatoarea religioasa de pe 26 decembrie: Soborul Maicii Domnului. Care este semnificatia praznicului din a doua zi de Craciun

168
1
sarbatoarea-religioasa-de-pe-26-decembrie:-soborul-maicii-domnului.-care-este-semnificatia-praznicului-din-a-doua-zi-de-craciun
Timp de lectura: 2 minute

In a doua zi de Craciun, la 26 decembrie, Biserica o praznuieste pe Maica Domnului, cea care L-a nascut cu trup pe Hristos Dumnezeu.

Soborul sau Adunarea Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu reprezinta adunarea (la slujba) credinciosilor in cinstea Maicii Domnului, potrivit regulii dupa care a doua zi dupa marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au contribuit la eveniment sau sunt in directa legatura cu el.

Soborul Macii Domnului, unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc inchinate Sfintei Fecioare Maria, a devenit model de sarbatoare si pentru alti sfinti precum Soborul Sfintilor Ioachim si Ana, Soborul Sfantului Ioan Botezatorul sau Soborul Sfintilor Arhangheli.

Astazi este pomenit si Sfantul Cuvios Nicodim cel Sfintit de la Tismana.

Sfantul Nicodim era de neam macedo-roman, nascut din parinti binecredinciosi la Prilep, in sudul Serbiei, in anul 1320, fiind inrudit cu familia despotului Lazar si a domnului Tarii Romanesti, Nicolae Alexandru Basarab.

Dupa ce a primit o buna educatie in tara sa a intrat in viata monahala la Manastirea Hilandar din Muntele Athos, unde a ajuns mai tarziu egumen si chiar proto-epistat in conducerea Sfantului Munte.

La Athos, Sfantul Nicodim s-a nevoit mai intai in obste, apoi singur intr-o pestera in preajma Manastirii Hilandar.

In urma unei descoperiri dumnezeiesti, Sfantul Nicodim a venit din Muntele Athos cu mai multi ucenici in sudul Dunarii, aproape de Vidin, unde a intemeiat doua mici asezari monahale: Vratna si Manastirita.

In anul 1364 a trecut in Tara Romaneasca si s-a asezat pe valea raului Vodita, unde exista o mica sihastrie intemeiata de calugari vlahi. Aici, Sfantul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Voda (1364-1377) si Radu (1377-1384) si a sihastrilor din partea locului, a zidit chilii si biserica de piatra cu hramul Sfantul “Antonie cel Mare”, care a fost sfintita in anul 1369.

Pe valea paraului Tismana, Sfantul Nicodim a inaltat, la locul numit “Cascade”, Manastirea voievodala Tismana, intre anii 1377-1378. Aici, marele staret a format o obste renumita de zeci de calugari si a instituit o viata monahala potrivit cu regulile din Sfantul Munte.

De la Tismana, Sfantul Nicodim conducea toate manastirile organizate de el si intretinea corespondenta cu egumeni si ucenici din Athos, din Serbia si din Tara Romaneasca, precum si cu patriarhul Eftimie al Tirnovei, dovedindu-se un mare teolog si parinte duhovnicesc.

Ajuns in varsta, Sfantul Nicodim a incredintat grija celor doua manastiri, Vodita si Tismana, ucenicului sau, ieromonahul Agaton, iar el s-a retras la o viata mai aspra in pestera de deasupra manastirii.

Pentru sfintenia vietii sale si darul vindecarii a tot felul de boli, numele Sfantului Nicodim de la Tismana s-a facut cunoscut pana dincolo de hotarele Tarii Romanesti. In traditia manastirii se spune ca unii bolnavi se vindecau numai cat ajungeau la Tismana. Altii se tamaduiau cu rugaciunea si binecuvantarea Cuviosului, s-au numai cat se atingeau de rasa lui.

La sfarsitul secolului al XIV-lea, Sfantul Nicodim, impreuna cu cativa ucenici, a intemeiat pe valea Jiului Manastirea Visina, in locul unei sihastrii mai vechi. Iar in anul 1400 a intemeiat Manastirea Prislop, in tinutul Hunedoarei. In aceasta manastire a stat Sfantul Nicodim cativa ani, aici a scris cu mana sa un Evangheliar slavon (1404-1405).

Sfantul Nicodim s-a mutat la ceruri la o varsta inaintata, in ziua de 26 decembrie a anului 1406.


Articolul precedentNU este exclus ca NOUA tulpină Covid-19 să fie prezentă deja în afara Marii Britanii. În ce state au fost înregistrare primele cazuri
Articolul următorUn bărbat se aruncă în apa rece ca gheaţa pentru a salva de la înec câinele care plângea. VIDEO