Putem ceda comisia pentru egalitate de sanse intre femei si barbati de la Camera Deputatilor catre grupul USR PLUS, in schimb cu orice alta comisie, a afirmat seful AUR, George Simion.
Precizarea a fost facuta intr-un comentariu la o postare pe Facebook a Mihaelei Miroiu, profesor universitar la SNSPA.
“Va inteleg partial ingrijorarea, ar fi bine ca sa eliminam parte din dubii printr-un dialog, cand timpul o va permite. Pana atunci, va anunt public ca putem ceda comisia catre grupul Usr+, in schimb cu orice alta comisie considera ei,” a scris George Simion.
In urma negocierilor pentru functiile din Parlament USR a obtinut sefia urmatoarelor comisii de specialitate din Camera Deputatilor: Comisia economica, Comisia pentru munca, Comisia pentru cultura, Comisia juridica si Comisia pt tineret si sport. AUR a obtinut sefia la Comisia pt egalitate de sanse si la Comisia pt constitutionalitate.
Anterior, Mihaela Miroiu s-a aratat nemultumita ca sefia acestei comisii fusese repartizata AUR.
“Comisia pentru egalitate de Sanse intre femei si barbati de la Camera Deputatilor ar urma sa fie numit un reprezentant sau o reprezentanta AUR. Un singur lucru le voi spune tuturor celor pe care i-am sustinut de-a lungul istoriei democratizarii: Consider ca o ofensa mai mizerabila nu poate sa fie adusa intregii munci din acest domeniu de catre ONG -uri, universitati implicate in programe de egalitate de sanse, precum si a multor persoane care si-au inchinat decenii de viata respectului pentru demnitatea femeilor si egalitatea de sanse intre femei si barbati.
Ma includ clar intre cei care pot sa fie radical batjocoriti printr-o astfel de reprezentare,” scria Mihaela Miroiu.
Dupa precizariile facute de George Simion, care s-a arata dispus sa cedeze sefia acestei comisii, profesoara a reactionat: “Da, ar fi bine. In rest, va doresc sa intelegeti in timp ce inseamna cu adevarat egalitatea de sanse, ce inseamna dreptatea de gen. Daca se va intampla asta, ma voi bucura.”






