Teofil Voicu, elev în anul XI la Colegiul Național “Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, a avut onoarea de a reprezenta România în cadrul celei de-a 16-a ediții a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică din 2023, desfășurată la Chorzow, în Polonia. Performanța sa remarcabilă i-a adus medalia de argint în competiția respectivă.
Teofil s-a specializat în matematică-informatică, intensiv informatică și s-a remarcat, prin intermediul rezultatelor obținute, la numeroase concursuri și olimpiade școlare, încă din anii școlii gimnaziale, demonstrându-și treptat potențialul în domeniul științelor și al matematicii. Profesorii care l-au pregătit de-a lungul anilor confirmă faptul că Teofil Voicu le-a depășit de fiecare dată așteptările, prin rezultatele obținute cu ocazia diverselor competiții și olimpiade școlare naționale și internaționale la care a participat, reușind să realizeze conexiuni multiple între diferite concepte științifice studiate din domeniul fizicii, astronomiei, astrofizicii și matematicii.
Capacitatea de gândire abstractă și abordarea analitică sunt abilitățile științifice remarcate de către profesorii săi, atunci când Teofil este provocat să rezolve o problemă, pur teoretică sau aplicată.
Teofil Voicu a reușit să obțină performanțe școlare remarcabile: Medalie de argint la etapa națională a Olimpiadei de Fizică, calificare în lotul restrâns al României pentru participarea la Olimpiada Internațională Interdisciplinară de „Științele Pământului”, Italia (25-31 august 2022), calificare în lotul restrâns al României pentru participarea la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică – Georgia, (14-22 august 2022).
„Felicitări elevului nostru Voicu Teofil de la Colegiul National „Emil Racoviță” Cluj-Napoca, care a reprezentat România la a 16-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică 2023 la Chorzow, in Polonia, unde a obținut medalia de argint”, a scris pe Facebook Marinela Marc, inspector școlar general la IȘJ Cluj.