Un barbat de 52 de ani din Turda a fost condamnat la un an si cinci luni cu suspendare pentru inselaciune si uz de fals dupa ce a vandut un apartament cu peretii din lemn, spunandu-le cumparatorilor ca sunt din caramida.
Judecatoria Turda a pronuntat o prima sentinta intr-un dosar de inselaciune si uz de fals in care a fost trimis in judecata un barbat acuzat ca, in anul 2015, a vandut un apartamnet de la masarda unei cladiri comunicandu-le viitorilor proprietari ca e constructie facuta din caramida de tip BCA. In realitate, peretii locuintei erau din lemn.
Procurorii l-au acuzat pe barbat ca, folosind date nereale l-a determinat pe auditorul energetic sa emita certificatul de performanta energetica prin care a incadrat in fals intr-o clasa energetica superioara imobilul, imobilul fiind incadrat in clasa “C” desi trebuia incadrat in clasa “D”.
In rechizitoriu se mai arata ca si dupa finalizarea lucrarilor, cu ocazia procesului de terminare a lucrarilor intocmit de Primaria Turda, proprietarul a folosit date false, rezultatul fiind acela ca noii proprietari au cumparat un apartament care figura in acte cu pereti din caramida, dar in realitate era construit din lemn.
Ancheta a scos la iveala ca inselaciunea a fost posibila si pentru ca, la finalizarea lucrarilor, comisa din cadrul primariei a emis procesul-verbal in urma unei verificari formale, superficiale.
“In baza unei verificari superficiale a executarii lucrarilor prevazute in autorizatia de constructie, s-a intocmit referat in care s-a consemnat ca lucrarile au fost executate in baza autorizatiei de construire nr.200 din 2005, lucrarile au fost executate in totalitate cu respectarea proiectului in proportie de 100%, mansardarea s-a facut din caramida si a fost intocmit procesul-verbal de receptie la terminarea lucrarilor, in care se prevedea ca lucrarile au fost executate potrivit autorizatie de constructie emise”, arata datele de la dosar.
In urma procesului, barbatul acuzat ca a pus la dispozitia auditorului energetic date false, in baza carora a fost schimbata clasa energetica, a fost achitat, judecatorul hotarand ca faptul ca inculpatul “i-a pus la dispozitia auditorului documentele imobilului a caror continut nu corespundeau cu realitatea cu privire la materialul din care erau confectionati peretii perimetrali de la mansarda, acestea neputand determina de unele singure includerea imobilului intr-o anumita clasa de performanta energetica, nu reprezinta o fapta penala”.
In schimb, barbatul a fost gasit vinovat de fals si uz de fals pentru ca a falsificat documentele care atestau ca apartamentul de la manarda era construit din BCA, desi era construit din lemn. Barbatul a recunoscut in proces ca “dosarul era una, realitatea alta”.
“Activitatea infractionala a inculpatului a constat in concret, in infatisarea unor inscrisuri, care prezentau mincinos realitatea de la acel moment si care au avut drept consecinta inducerea in eroare a persoanelor vatamate, si, ca urmare a starii de eroare in care s-a aflat, acestea au cumparat un imobil necorespunzator cu cele declarate in acte, suferind un prejudiciu”, se arata in sentinta Judecatoriei Turda.
In aceeasi sentinta, Judecatoria Turda mai arata ca “intreg probatoriul administrat in cauza dovedeste intentia frauduloasa a inculpatului, care a indus in eroare persoanle vatamate, prezentandu-le ca real faptul ca imobilul a fost construit prin respectarea in totalitate a autorizatiei de construire si a proiectului”. Astfel, Judecatoria Turda l-a condamnat pe barbat la un an si cinci luni de inchisoare cu suspendare, hotararea nefiind definitiva.
In privinta daunelor cerute de familia “tepuita”, care a cerut 25.000 de euro daune materiale (pretul apartamentului) si 25.000 de euro daune morale, instanta le-a respins.
“Instanta retine ca actiunea civila vizeaza recuperarea prejudiciului produs in urma savarsirii infractiunii, care consta in diferenta de pret dintre valoarea imobilul care ar fi trebuit realizat potrivit autorizatiei de constructie si valoarea imobilului efectiv construit de inculpat, ori persoanele vatamate au solicitat practic restituirea pretului platit, sumele de bani platite cu titlu de taxe notariale si sume investite in imobil, care nu au nici o legatura cu prejudiciul cauzat prin savarsirea infractiunii”, se mai arata in sentinta Judecatoriei Turda.