Acasă FEATURED Preotul din Tăuți, dat în judecată de o enoriașă. I-a cerut 50...

Preotul din Tăuți, dat în judecată de o enoriașă. I-a cerut 50 de milioane ca să-i înmormânteze mama

879
0
Preotul din Tăuți, Florin Parasca, dat în judecată
Timp de lectura: 5 minute

O clujeancă a deschis un proces împotriva preotului Florin Parasca, care are parohia în Tăuți, Florești, pentru că a refuzat să-i înmormânteze mama fără plata unei taxe de 5.000 lei.

Femeia a încercat să negocieze prețul înmormântării, dar, la final, ”sfânta față” a rămas inflexibilă. Miron Crina a plătit pănă la urmă banii, iar înmormântarea a culminat cu un scandal filmat și postat pe Facebook în care, lângă sicriul în care se afla defuncta preotul Parasca a cerut membrilor familiei să îi pupe mâna ca să îi ierte.

Florin Parasca a devenit preot paroh în Tăuți în 2019, când a primit în ”arendă” Biserica Ortodoxă Română „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Tăuți. Un documentar publicat de Recorder arată care este șpaga pe care un preot trebuie să o plătească pentru a primi o parohie. Astfel, la rândul lui, este obligat să își ”mulgă” enoriașii de bani pentru a recupera investiția. 

Miron Crina Viorela, care a deschis procesul împotriva sfintelor fețe bisericești, cere despăgubiri morale în în valoare 50.000 lei pentru suferinţele pricinuite de încălcarea dreptului la înmormântare, încălcarea dreptului la imagine și nerespectarea memoriei defunctei sale mame. Pe lângă bani, clujeanca mai vrea ca preotul să își ceară scuze în mod public, în paginile unui ziar. 

Disputa între familia Miron și preotul de Tăuți a început în august 2020. În cererea de chemare în judecată, ea a arătat că în ziua în a avut loc decesul mamei sale i-a cerut preotului, conform tradiției, să tragă clopotele la biserică pentru a înştiinţa comunitatea despre decesul membrului din parohie, arată Gazeta de Cluj.

În aceeaşi zi, s-a deplasat la biserică pentru a-i cere preotului oficierea slujbei de înmormântare a mamei sale în curtea bisericii.

Acesta nu a fost de acord să ţină slujba de înmormântare în curtea bisericii decât sub condiţia achitării sumei de 5.000 lei pentru un loc de veci în cimitirul din localitatea Tăuţi, motivând că nu a plătit cotizaţia către parohie în ultimii 3 ani. Aceste condiții fiind stabilite în cadrul Consiliul Parohial.

Miron Crina a refuzat să plătească acești bani însă i-a propus preotului să plătească cotizația pe cei trei ani, în sumă de 380 lei. 

Însă, preotul nu a cedat negocierilor, rămânând ferm pe poziții că ”onorariul” trebuie să fie de 5.000 lei.

Astfel că, în ziua următoare, când ar fi trebuit pregătit locul de înhumare, preotul i-a scos pe gropari din cimitir.

În acea zi a avut loc o şedinţă a Consiliului Parohial, în urma căreia suma de 5.000 lei s-a diminuat la 3.500 lei, iar clujeanca a fost de acord să plătească acești bani, chiar dacă însemnau o cheltuială extrem de costisitoare pentru bugetul de care dispunea. 

Însă, după ce a cerut explicații în legătură cu modalitatea prin care s-a ajuns la calculul acestei sume de bani, preotul i-a dat înapoi cei 3.500 lei și i-a spus că dacă vrea ca mama ei să fie înmormântată să plătească 5.000 lei. 

În ziua înmormântării (16.08.2020) Miron Crina a acceptat să plătească suma de 5.000 lei, dar preotul i-a transmis că nu mai vrea nici banii, nici să oficieze slujba de înmormântare și că, mai bine, să își caute alt preot care să-i îngroape mama.

După această discuție, când se afla pe drum spre domiciliul din Cluj-Napoca, femeia a fost contactată de membrii Consiliului Parohial care i-au comunicat că preotul s-a răzgândit şi va accepta plata şi va oficia slujba, sens în care a achitat cei 5.000 lei, pentru care a primit o chitanţă. 

Cu toate acestea, preotul paroh nu a fost de acord ca prohodul să aibă loc în curtea bisericii şi nu i-a permis să folosească catafalcul. Miron Crina a fost nevoită să scoată mesele din casă şi să aşeze sicriul mamei sale pe acestea, în faţa cimitirului. 

În plus, preotul paroh Florin Parasca nu a permis să fie trase clopotele la intrarea defunctei în localitatea Tăuţi (transportată cu autovehiculul de pompe funebre); de altfel, clopotele nu au fost trase în niciuna din cele 3 zile de la deces, iar slujba de înmormântare a avut loc pe carosabil, în faţa cimitirului, asigurat cu lacăte pentru a bloca accesul.

Popa i-a pus să-i pupe mâna și le-a rupt buzunarele

Înainte de a începe ceremonia, la capătul sicriului şi în faţa localnicilor din localitatea Tăuţi, prezenţi la înmormântare, preotul i-a solicitat ei şi familiei sale să-şi ceară scuze, să-i sărute mâna, i-a ţinut morală pentru faptul că nu a mai plătit cotizaţia către biserica şi a ridicat blestemele pe care le-a aruncat asupra acesteia.

De altfel, acest episod a fost filmat.

După acest episod, femeia l-a în judecată pe popa Parasca.

Pe de altă parte, reprezentanții Parohiei Tăuți spun că ”în seara zilei de 14 august, reclamanta împreună cu sora ei au venit să-l anunțe că a decedat mama lor și i-au solicitat să oficieze slujba de înmormântare în curtea bisericii, pe motiv că locuința defunctei este nelocuită de mai mulți ani, astfel că el a fost de acord, însă în același timp le-a spus că trebuie să achite în favoarea Parohiei Tăuți suma de 5.000 lei, cu titlu de taxă pentru locul de veci, având în vedere hotărârea Consiliului Parohial din 07.04.2019. Acestea nici nu au vrut să audă despre respectiva hotărâre cât și despre sumă”, arată documentele de la dosar.

De asemenea, preotul a mai spus că ”a solicitat reclamantei și surorii acesteia să-şi ceară scuze public înainte de a începe slujba înmormântării pentru jignirile, insultele, înjurăturile, tulburarea liniștii a două Sfinte liturghii (sâmbăta 15.08 și duminica 16.08), amenințarea cu bătaia, a sa și a epitropului, precum și a consilierilor pe parcursul celor trei zile în care pur și simplu a fost umilit, iar consilierii au fost amenințați și înjurați în față, precum și în curtea bisericii de către reclamantă și rudeniile lor, fiind neplăcut să se confrunte cu astfel de situație cu care de fapt nu s-a mai întâlnit niciodată în viaţa sa, deși profesează de 12 ani”.

Instanța a împărțit dreptatea

Judecătoria Cluj-Napoca a dat o sentință în acest caz în luna mai 2022 prin care, pe de o parte, l-a obligat pe preot să îi plătească Crinei Miron suma de 5.000 lei, cu titlu de daune morale. La rândul ei, clujeanca a fost obligată să îi plătească preotului Parasca daune de 2.500 lei pentru că l-a amenințat.

”(…) în speţă sunt îndeplinite toate condiţiile pentru angajarea în sarcina pârâtului Florin Parască a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, cu precizarea că la analizarea acestor condiţii instanţa a avut în vedere calitatea acestuia, de preot, el fiind, astfel cum prevede şi Statutul Bisericii Ortodoxe Române, păstorul sufletelor dintr-o parohie, aşadar primul chemat care trebuie să ofere atât în cadrul Bisericii cât şi în comunitate un exemplu de iubire a aproapelui şi spirit de sacrificiu.

Astfel, din coroborarea ansamblului probator administrat în cauză, instanţa reţine că în speţă au fost încălcate de către preotul pârât dispoziţiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 102/2014, respectiv ale art. 78 C.civil.

Chiar dacă apărarea pârâtului s-a concentrat pe demonstrarea faptului că nu a solicitat şi nici nu a condiţionat oficierea slujbei de înmormântare de plata taxei de 5.000 pentru locul de veci, că nu au fost încălcate regulile de conduită impuse de obiceiul locului referitoare la trasul clopotelor şi modalitatea de organizare a înmormântării, probele administrate au relevat faptul că pârâtul, prin atitudinea sa, inflexibilă şi lipsită de grijă şi compasiune, manifestată pe parcursul celor două zile, a determinat instalarea unei stări conflictuale şi tensionate între acesta şi familia defunctei, dar şi între familia defunctei şi ceilalţi membri ai parohiei.

Este adevărat că există acea hotărâre a Consiliului parohial, adoptată la 02.02.2020, care justifica perceperea taxei pentru locul de veci, însă nu poate fi omis faptul că preotul nu este un simplu funcţionar care duce la îndeplinire hotărârile organismelor din care face parte şi pe care le conduce, misiunea sa este cu totul alta, nu aceea de a se transforma într-un birocrat sacru, în detrimentul încălcării demnităţii umane şi a virtuţilor creştine: iubirea, smerenia, blândeţea, înţelepciunea, bunătatea, pacea. (…) în ceea ce priveşte cererea reconvenţională sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, instanţa o va admite în parte şi îi va obliga pe reclamanta-pârâtă reconvenţional şi pe pârâtul reconvenţional să plătească pârâtului-reclamant reconvenţional suma de 2.500 lei, cu titlu de daune morale, apreciind că suma solicitată de acesta – 20.000 lei este exagerată, impunându-se a se ţine cont sub acest aspect şi de contextul în care s-au făcut afirmaţiile sancţionate”, se arată în motivarea instanței, atacată în apel atât de preotul Florin Parasca cât și de Crina Miron.Un documentar realizat de publicația Recorder arată care este nivelul șpăgilor pe care un preot trebuie să le plătească pentru a primi o parohie.

Articolul precedentVIDEO. Bărbat din Alba, reținut de polițiști după ce și-a amenințat iubita după despărțire. Ce au putut găsi polițișitii în casa lui?
Articolul următorCasă care stă să cadă, listată la un preț de lux în Alba Iulia: „Și cotețul de găini arată mai bine”