Sate pe cale de dispariție. Casele care acum sunt abandonate de zeci de ani, erau pline de copii, voie bună și credință, în Râmeț, o comună din județul Alba, Transilvania, Romania, formată din satele Boțani, Brădești, Cheia, Cotorăști, Florești, Olteni, Râmeț (reședința), Valea Făgetului, Valea Inzelului, Valea Mănăstirii, Valea Poienii, Valea Uzei și Vlădești.
Recent, s-au pus bazele unui proiect ce va face posibilă străbaterea unei zone până acum inaccesibilă și va lega Munții Apuseni de autostradă, la Aiud. Totodată, drumul va revitaliza comunitățile pe cale de dispariție din zona muntoasă și ar putea avea în viitor și o relevanță turistică.
„Transalpina de Apuseni”
Șoseaua este supranumită „Transalpina de Apuseni”, din cauza pantelor abrupte și a priveliștilor extraordinare. Drumul pleacă din Aiud (DN1) spre Râmeț și ajunge în Bucium Sat (DN 74), trecând prin mai multe sate și cătune aproape izolate, dar cu potențial turistic natural important. De aceea, drumul a fost numit și „Transalpina de Apuseni”.
Potrivit autorităților locale, pe de o parte, drumul va face ușor accesul spre diferite monumente ale Apusenilor, iar pe de altă parte va revitaliza comunitățile locale din zonă.
„Vorbim despre un proiect foarte important pentru o parte a locuitorilor județului Alba. Drumul trece munții din DN1 în DN 74, printr-o zonă extraordinar de frumoasă și de curată. Avem speranța că va readuce la viață comunitățile din aceste zone uitate. Totodată avem și un interes în dezvoltarea turistică a zonei, care, vă asigur, are foarte multe de oferit și este în felul ei unică” a declarat pentru G4Media.ro vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan.
Și sunt multe asemenea comunități. Trendul ultimilor ani a fost acela de depopulare a zonei. Cei tineri au plecat, iar cei bătrâni au murit.
Oamenii trăiesc de pe o zi pe alta
Maria, o doamnă ce a crescut până la vârsta de 18 ani în acest sat uitat parcă de lume, a fost nevoită să-și proiecteze viitorul în altă parte deoarece „nu a existat altă variantă la momentul acela”. Plecată din Râmeț de peste 30 de ani, nu a mai fost la casa părintească de 23 de ani, de când i-au murit părinții, „nu am avut de ce să mai merg, mai ales că se ajunge foarte greu acolo, au mai mers surorile mele să mai facă câte ceva la casă, să nu se dărâme chiar de tot”. Oamenii din sat se întrețin de pe o zi pe alta, trăiesc doar din gospodărie, crescutul animalelor și agricultură.
După un drum de aproximativ o oră jumătate din Cugir, de unde este doamna Maria, prin Aiud, am urcat pe drumul care era în lucru, ce străbate Munții Apuseni și am rămas surprinsă de frumusețea peisajelor care îți taie respirația. Cum de o zonă atât de frumoasă nu a fost finanțată ca zonă turistică până acum? La intrarea în Râmeț sunt construite câteva căbănuțe, din lemn, cu un aer mai modern, ce ies în evidență foarte ușor.
„De când se lucrează la drum, majoritatea oamenilor își fac ori renovări la case, ori construiesc altele noi, pentru că, pe viitor, vor avea numai de câștigat dacă această zonă devine una turistică, ne-am gândit și noi să renovăm casa părintească, dar nu știm încă dacă se merită încă, investiția ar fi una mare, dar am păstra stilul tradițional transilvănean.” Casa era departe, am trecut de școală, primărie, de un magazin mixt și barul din sat, unde stăteau niște săteni, care se uitau mirați când ne-au văzut mașina trecând pe lângă ei. Continuându-ne drumul, am ajuns la o răscruce de drum, unde nu mai puteam coborî cu mașina, cel puțin a noastră, care nu era mașina de teren, așa că ne-am continuat drumul până la casă pe jos.
„Am avut și noi, de toate, grâu, porumb, ne cultivam în grădina ceapă, cartofi, fasole, roșii, ce mai cultivă oamenii pe la țară, ne întrețineam cum puteam, dar era frumos. Am avut o copilărie fericită.” Când am ajuns la casa d-nei Maria, am rămas plăcut impresionați de cât de îngrijită era căsuța, în partea de jos a casei, era turnat beton pentru a susține casa. În schimb, hambarul și magazia erau gata să cadă, fiind făcute doar din paie și lemn. Lângă casă era un nuc mare, care, parcă o proteja. Casa era construită pe un deal, de unde poți vedea în depărtare și celelalte case, fiind distanțe și de kilometri între unele dintre ele.
„Aici în vale, am făcut eu școală generală, sunt doar clasele I-VIII, nu este liceu aici, liceul l-am făcut la Aiud. Făceam naveta, era autobuz care circula de trei ori pe zi, acum, nu știu dacă circulă o dată pe zi. Fugeam mereu să-l prind cu frații mei, dar șoferul ne știa și ne aștepta de fiecare dată. Am și predat la școală, când aveam 18 ani, pentru că nu avea cine și mă înțelegeam bine cu copii, dar doar vreo patru luni, după mi-am găsit de lucru la o cofetărie în Cugir și am plecat. A fost greu să-mi las casa în urmă, la început am plâns, fiind fată de la țară, nu eram obișnuită cu orașul în sine și nu-mi plăcea. Dar timpul a trecut și, uite, acum sunt doar niște amintiri. Mi-ar plăcea să vin mai des aici, dar nu sunt condiții, încălzirea e cu sobă, iar baie nu există aici.”
Populația s-a diminuat de la an la an, bătrânii ce au mai rămas și dacă mai sunt câteva familii care își mai duc copii la școală. Acum totul pare pustiu, lipsit de viață, parcă așteaptă acest sat o schimbare, ceva care să-l readucă la viață.
CITEȘTE ȘI:
Top orașe din Transilvania. Ce orașe din Transilvania trebuie vizitate măcar o dată în viață
Articol scris de Andreea Ilinca Jurablea, anul I, Jurnalism în cadrul FSPAC
