Acasă Administrație UBB, prima în țară în clasamentul QS al sustenabilității 2024

UBB, prima în țară în clasamentul QS al sustenabilității 2024

145
0
UBB Cluj
UBB Cluj
Timp de lectura: 3 minute

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă prima poziție în țară (din 8 universități incluse), poziția 159 în Europa (din 493 de universități incluse) și poziția 335 la nivel internațional (din 1403 universități incluse) în clasamentul universităților sub aspectul dezvoltării durabile (sustenabilității) realizat de compania britanică QS și dat publicității marți, 5 decembrie 2023 (https://www.topuniversities.com/university-rankings/sustainability-rankings/2024). 

Universitățile incluse în clasamentul QS al sustenabilității au fost analizate din perspectiva a trei criterii: (1) impactul asupra mediului (ex. prin programele academice, prin cercetare științifică și prin implementarea mecanismelor și politicilor asociate sustenabilității); (2) impactul asupra societății (ex. angajabilitatea absolvenților, reputația în societate și parteneriatele cu industria; politici de egalitate; contribuția academică la sănătate și bunăstare prin educației și cercetare; impactul social al unei educații de calitate și bazată pe cercetare; și schimbul de cunoaștere), respectiv (3) guvernanța (ex. mecanisme moderne și eficiente de decizie, etică, transparență financiară și implicarea studenților).

În lumea actuală, rezultatele academice ale universităților – absolvenți prin educație de calitate; generarea de cunoaștere prin cercetare științifică și relații inovative cu mediul socio-economic – și guvernanța proprie sunt tot mai mult raportate la indicatorii de dezvoltare durabilă, semn că o universitate este relevantă atât academic, cât și pentru lumea în care funcționează. În acest an UBB a ocupat cea mai bună poziție în țară prin prisma academică (reunind performanțele în diverse rankinguri academice relevante) și mă bucur că, așa cum se vede prin acest nou ranking, această performanță academică este una importantă și pentru lumea în care trăim în prezent și pe care dorim să o construim în viitor. Iar performanța este nu doar bună, ci este foarte bună: prima în țară, între primele 33% la nivel european și între primele 25% la nivel internațional, ceea ce este congruent și cu găzduirea Catedrei UNESCO în Schimbări climatice și Dezvoltare durabilă la UBB. În fine mă bucur să văd că în zona indicatorilor specifici suntem primii mai ales  în ariile educaționale și de cercetare la interfața cu sustenabilitatea, inclusiv la angajabilitate și parteneriatul cu industria, iar prin noul program UBBMed și în zona de „health & wellbeing” , afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Pe parcursul anului 2023, luând în considerare toate rankingurile incluse în metarankingurile universitare/naționale publicate până în prezent, UBB are în sinteză cea mai bună performanță din România: (1) Poziția 801 – 850 în clasamentul britanic global QS – prima în România; de asemenea, în acest clasament pentru Europa este prima din țară, ocupă poziția 15 în Europa de Est și poziția 260 în Europa; (2) Poziția 923 (top 4,5%) în clasamentul CWUR/Centre for World University Ranking – prima în România; (3) poziția 1157 (Quartilul 1) în clasamentul Scimago al universităților – prima în România; (4) Poziția 1058 în clasamentul Leiden – prima în România; (3) Poziția 1001-1200 în clasamentul Times Higher Education (alături de încă trei universități din țară și după alte două universități din țară). Nicio universitate românească nu a fost inclusă în clasamentul chinez Shanghai/ARWU și în cel taiwanez NTU (ambele rankinguri se bazează mai ales pe publicații de tip articol din zona științelor, indexate Web of Science).

„Așa cum am spus și în alte contexte, fluctuațiile poziției UBB în diverse rankiguri – ex. prezențe, absențe, poziții/ranguri diferite – sunt determinate mai ales de nuanțele diferite în criteriile de clasificare, dar sunt corectate prin metarankinguri, iar UBB are, sub acest aspect, cea mai bună performanță din istoria sa. Astfel, în „Metarankingul Universitar” (publicat pentru prima dată în 2016 pentru anul 2016 de către Ministerul Educației, iar ulterior, cu aceeași metodologie, de alte organizații academice), care reunește 9 rankinguri/clasamente internaționale majore ale universităților, UBB a ocupat constant prima poziție în țară și a crescut constant ca performanță din 2016 până în 2022. În „Metarankingul Național” (publicat pentru prima dată în anul 2022 pentru 2021 de către Ministerul Educației), care reunește 9 clasamente internaționale majore ale universităților, UBB a ocupat constant prima poziție în țară și a crescut ca performanță din 2021/2022 în 2022/2023”, subliniază, în acest context, rectorul UBB.

Articolul precedentPotrivit unor cercetători, Marele Sfinx din Egipt nu este făcut doar de oameni
Articolul următorStudiu: Care este starea mentală care crește, de fapt, performanța și productivitatea. Rezultatul este surprinzător