Scriitorul Alexandru Petria poate fi asemănat cu un stabilopod sau, mai popular spus, cu un sparge-val! Totul, pentru că întreaga sa creaţie – dar şi statură civică, vizibilă pe reţelele de socializare – sugerează acest lucru: în marea majoritate a situaţiilor încearcă să se dumirească (şi să-i dumirească şi pe ceilalţi) asupra adevărurilor şi falsităţilor acestei lumi. Cu mult tact, înţelepciune dar, pe măsură ce înaintăm în vremurile cele noi, cu iritare şi răzvrătire!
Încă în Clujul ultimului deceniu al perioadei comuniste – în ciuda notei generale cenuşii, totuşi colorat şi fluid prin personajele care-l populau – Alexandru Petria avea ţinuta unui poet adevărat! Elevi de vârste diferite, la licee diferite – Petria la „Sanitar”, subsemnatul la „Ady-Şincai” – frecventam împreună cenaclurile, redacţiile revistelor literare şi cafenelele Clujului. De asemenea, debutam în aceeaşi revistă, „Tribuna” – din nou defazat, datorită vârstelor uşor diferenţiate, subsemnatul în 1979, iar Petria în 1983. Însă, de pe atunci mi-am fundamentat un principiu, de la care nici vorbă să abdic odată cu trecerea anilor. Mai concret, în diverse judecăţi de valoare merg în totalitate pe mâna poeţilor şi mă ghidez după spusele lui T.S. Eliot: „Viziunea precede analizei, de aceea poeţii sunt mai importanţi decât oamenii de ştiinţă!”
Cu alte cuvinte, cred în puterea viziunii poeţilor, cea care sprge „tavanul celulei”, după expresia lui Benjamin Fondane – care-i transformă în profeţi, adevărate Casandre moderne! Ori, Petria, pe lângă faptul că e un important prozator şi poet – mai ales prin sintagmele sale „salvatoare”, şocante, cu care răstoarnă ordinea lucrurilor, revelând – este dotat cu o răbdare şi dragoste exemplară pentru oameni, demonstrate, la propriu, în perioada studiilor sale sanitare şi, ceva mai târziu, pe când muncea într-un spital! Ca să nu mai vorbesc de răbdarea cu care creşte mai multe familii de albine, la gospodăria sa din oraşul Beclean (judeţul Bistriţa-Năsăud), calitate de care dă dovadă şi atunci când se apleacă asupra elementelor încurcate ale lumii în care trăim şi apoi le introduce într-un proces „tehnologic” complex, asemănător cu cel al producerii mierii sau, mai bine zis, a esenţelor!
Dar, pentru a-şi impune punctele de vedere, nu ezită nici să apeleze la bisturiu, ca un adevărat „sanitar al literelor şi ideilor sociale”, extirpând, prin fraze tăioase, purulenţele întâlnite. Practic, cetăţeanul Petria, mare român – deşi născut etnic maghiar, după cum mărturiseşte undeva – empatizează profund cu semenii săi mioritici, chiar dacă-i ceartă adesea pentru că respectivii aşteaptă, cu gura căscată, să vadă când şi dacă va mai exploda vreodată mămăliga! Revoluţionar născut şi nu făcut – dovadă că imediat după „revoluţie” a fost ales şeful Comisiei pentru Abuzuri şi Drepturile Omului în cadrul CPUN Dej – arăta recent, într-o declaraţie de presă, că pentru el însăşi revolta este o formă de a schimba lucrurile, atunci când ele au devenit o baltă urât mirositoare: „Românul nu se revoltă, din păcate. Și este o tară a noastră, care a început după Revoluție, când s-a zis ”Fără violență!” Niciun guvern nu se teme de proteste cu ”dansul pinguinului” sau cu nu știu ce cântece.”
Iar noua sa carte, „Timpuri virale. Gânduri pe contrasens” (publicată la Alexandria Publishing House) este în sensul gândirii sale dintotdeauna, dezvăluindu-l pe scriitor în postură de erou-gladiator, aflat în toiul luptei cu fantasmele fricii colective, emanate de virusul SARS-COV-2, iar multe din articolele prezente aici au fost publicate iniţial în Ştiripesurse.ro şi Gândeşte.org.
Practic, vorbim de o invitaţie la raţiune şi la o lectură a gândurilor sale rebele, care răstoarnă – profund argumentat! – propaganda oficială. De altfel, după cum autorul însuşi arată, printre altele, în prefaţa cărţii: ”Textele nu se referă toate la Covid -19, sunt şi despre alte subiecte acute ale existenţei, în ultima perioadă nu am avut în cap numai boala, viaţa neputându-se reduce la doar un aspect al ei şi fiindcă prin lărgirea perspectivei ai o viziune mai clară a particularului, a amănuntului.” Ca urmare, nu putem decât să vă invităm la lecturarea unei cărţi în care autorul nu se mulţumeşte doar să semnaleze tarele unei lumi aflată în dezagregare, ci şi să dea soluţii pentru renaşterea ei!
Cine e Alexandru Petria? Născut în anul 1968, a debutat în revista TRIBUNA, în 1983. Apublicat următoarele volume: „Neguţătorul de arome (poezii, 1991), „33 de poeme” (1992), „Zilele mele cu Renata” (roman, 2010), „Deania neagră” (proză scurtă, 2011), „Călăul harnic” (poezii, 2012) şi „Rugăciuni neruşinate&alte chestii” (poezii, 2013), „Convorbiri cu Mircea Daneliuc” (2013), „România memorabilă” (interviuri cu scriitori, 2013), „Cele mai frumoase poezii ale anului”, „Cele mai frumoase proze ale anului” (antologii, 2014), ”Cele mai frumoase poezii ale anului”, „Cele mai frumoase proze ale anului” (antologii, 2017). A contribuit cu poezie, proză şi interviuri la toate revistele importante din ţară. După 1989, devine şeful Comisiei pentru Abuzuri şi Drepturile Omului în cadrul CPUN Dej şi, alături de câţiva prieteni, a pus bazele săptămânalului dejean „Gazeta someşeană”. A fost redactor şi reporter la mai multe publicaţii: „Zig-zag”, „Cotidianul”, „Hermes”, „Partener”, „Monitorul de Someş”.
A fondat propria publicaţie, cu apariţie lunară, ”Realitatea de Bistriţa-Năsăud, Dej şi Gherla”. Poeziile sale au fost traduse în catalană, maghiară, franceză, spaniolă şi olandeză. I s-a tradus, în Olanda, romanul „Zilele mele cu Renata!” („Mijn dagen met Renata!”), la editura Nobelman din Groningen, în 2014. În 2018, a revenit ca poet cu volumul „Până unde are oxigen dragostea”, apărut la Alexandria Publishing House. Tot în 2018 îi apare volumul „Cum văd lumea”, la aceeaşi editură.
Sorin Grecu
